Testarea ADN-ului si imbatranirea prematura a pielii


Iti place? Click aici sa ii dai share!


La mijlocul lunii iulie iti spuneam despre o noua experienta, una dintre cele mai interesante din cate am avut pe partea de beauty si anti-aging.

Nu mai este nici un secret, preventia este mult mai simplu de realizat decat tratarea unor boli sau afectiuni, indiferent ca acestea sunt la nivelul pielii sau la nivelul organelor interne.

Am avut prilejul si bucuria sa il cunosc pe domnul doctor Alexander Zeuke in aceasta vara, iar dicutia cu dansul mi-a deschis noi orizonturi si mijloace de a intelege, si din punct de vedere al ADN-ului, cum pot avea grija mai bine de pielea mea.

Dr. Alexander Zeuke este chirurg generalist, absolvent al unui program de master stiintific in  medicina preventiva si are peste 20 de ani de experienta in domeniu. Este cofondatorul programelor Medkore + Elysium de Medicina Preventiva si Regenerativa, fiind responsabil de dezvoltarea planurilor de ingrijire a sanatatii pentru persoane din intreaga lume.

Dr. Zeuke este pionierul unei abordari personalizate a medicinei preventive, bazat pe date, folosind noile descoperiri din secventierea ADN-ului si din studiul proceselor epigenetice care influenteaza expresia genelor. 

Daca nu ai auzit de epigenetica iti dau aici descrierea din dictionar:

Epigenetica este ramura geneticii care studiaza variatia trasaturilor fenotipice care sunt cauzate de aspecte ale mediului inconjurator, acestea schimband comportarea genelor si afectand modul in care celulele le decodifica.

Astfel, studiul epigenetic are ca scop descrierea alterarilor dinamice din potentialul de transcriptie al unei celule. Aceste alterari pot sau nu sa fie ereditare, desi folosirea termenului de „epigenetica” pentru a face referire la procese neereditare este controversata.

Pe scurt, Testele ADN Medkore- Elysium se pot face pentru imbunatatire aspectului pielii si incetinirea procesului de imbatranire, pentru detoxifiere, controlul greutatii sau pentru identificarea semnelor de epuizare mentala si fizica ; testarea este non invaziva si se efectueaza din proba de saliva, cu ajutorul unui kit special.

Eu am vrut sa vad cum va evolua pielea mea si cum pot incetini procesul de imbatranire, adica am optat pentru testul Beauty & Anti-aging, iar rezultatele mi-au venit dupa aproape 3 saptamani.

Analiza personala a AND-ului meu din acest punct de vedere a fost una extrem de amanuntita, testarile fiind facute in legatura cu:

  • productia de colagen si cu modul in care aceste fibre se regenereaza oferind fermitate si supletele pielii,
  • protectia naturala proprie impotriva razelor UV, 
  • hidratare si modul in care pielea retine apa, 
  • protectia proprie impotriva stresului oxidativ si a radicalilor liberi, 
  • modul in care este absorbita, transformata si utilizata coenzima Q10 (puternic antioxidant)
  • necesarul de seleniu si stresul oxidativ
  • procesul inflamator al pielii si raspunsul sistemului imunitar 
  • vartsa biologica si lungimea telomerilor

La final am primit sumarul rezultatelor dar si solutia, respectiv care sunt suplimentele alimentare care ma ajuta sa-mi pastrez pielea tanara cat mai mult timp dar si ce trebuie sa contina produsele de skincare pe care le folosesc, atat in rutina de zi cat si in cea de seara.

Dupa inca doua saptamani am primit si serumurile personalizate, cu ingredientele specifice.

Imbatranirea pielii are numeroase cauze, de la factorii genetici la cei de mediu (raze UV, poluare, etc) pana la cei care tin de nutritie , obiceiuri … si in general, stil de viata.

Am vazut insa cu totii persoane de aceeasi varsta si cu acelasi stil de viata dar care imbatranesc in mod diferit iar aici intervin factorii genetici.

Fiecare persoana are anumite gene care o ajuta sa se protejeze de imbatranirea accelerata dar din nefericire se intampla ca anumite gene sa sufere variatii care duc la o imbatranire prematura.

Obiectivul acestui test ADN este de a identifica genele protectoare si modul lor de functionare, respectiv rezistentele sau slabiciunile acestora.

Ideea este de a identifica verigile slabe si de la le repara prin dieta, suplimente alimentare dar si printr-un program personalizat de produse de ingrijire.

Acum vreau sa iti povestesc despre cateva din aceaste testari in parte si rezultatele obtinute.

In ceea ce priveste productia de colagen si regenerarea fibrelor stau bine, rezultatul este unul normal. Imi este recomandata vitamina C atat ca supliment cat si in serumul de zi si de asemenea acid folic si colagen hidrolizat (pe care il iau de multa vreme, stii!)

La fel si cu protectia naturala impotriva razelor UV –  acest lucru neinsemnand ca nu trebuie sa folosesc SPF la plaja ci doar ca pielea mea are capacitatea de a se proteja in mare masura singura la expuneri scurte. 

O combinatie de Vitamina C si Vitamina E imi este foarte potrivita ca si supliment alimentar.

Stau bine si cu hidratarea, pielea mea avand capacitatea sa stocheze apa si deci sa contracareze uscaciunea, care duce inevitabil la o piele imbatranita. Am suficient acid hyaluronic incat pielea mea sa aiba o infatisare fresh.

Legat de stresul oxidativ … aici nu mai stau atat de bine: o parte din genele care ar trebui sa ma protejeze de radicalii liberi nu functioneaza corect. Pentru a le ajuta imi sunt recomandati antioxidanti (vitamina C si E, acid alfa lipoic, zinc si mangan). Zincul si manganul nu pot fi absorbite prin piele (adica prin produse de skincare) asa ca va fi nevoie sa le iau sub forma de suplimente alimentare.

Coenzina Q10, acest puternic antioxidant poate fi produs de organismul uman dar de asemenea poate fi luat ca si supliment sau poate fi un ingredient valoros in serumuri si crème. Testul genetic arata ca pot produce si transforma eficient coenzima Q10 in forma sa activa astfel incat sa ma protejeze de efectele imbatranirii.

Seleniul (care nu este produs de organism si nici nu se absoarbe prin piele) este extrem de important pentru neutralizarea anumitor radicali liberi, iar testul meu arata ca aceasta gena este modificata, drept pentru care este obligatoriu sa aduc un aport suplimentar de seleniu in dieta mea, prin hrana sau/si suplimente. 

Reactiile inflamatoare sunt o reactie a sistemului imunitar la factori nocivi (mai ales razele UV) . Testul arata ca sistemul meu imunitar raspunde prea agresiv la acesti factori, ceea ce poate duce la distrugerea permanenta a tesutului si la o imbatranire accelerata.

Pentru asta am nevoie sa fiu foarte disciplinata cand vine vorba de dieta si… iata ca fara sa stiu, am exclus de mult din alimentatia mea mancarea procesata, carnea de pui, ouale, vita, carnatii – acestea sunt alimentele pe care sunt sfatuita sa nu le consum. Se pare ca si pestele, intr-o foarte mica masura, imi este defavorabil. Substanta care trebuie eliminata din alimentatie se numeste acid arahidonic (se gaseste mai ales in lipide de origine animala) – aud prima oara de el acum, iar mie imi face extrem de rau.

Pentru a contracara acesta gena modificata si reactiile inflamatoare, am nevoie de acizi grasi Omega 3, de turmeric, si de MSM.

Testul privind varsta biologica si lungimea telomerilor arata si aici mici modificari.

Functionarea corecta a acestei gene presupune ca la fiecare diviziune celulara lungimea telomerilor (capetele cromosomilor) sa fie usor mai scurta ca precedenta. La mine acestia se scurteaza mai repede decat este normal, dar acest process se poate inversa!

Cum? Tot prin alimentatie si suplimente!

Estentiala este vitamina D3 (responsabila pentru sanatatea a 900 de gene din organimul uman), din nou Omega 3 si vitamina E, plus Resveratrol si Ginko Biloba.

Ceea ce am descris este o mica parte a raportului primit, acesta constand in peste 50 de pagini, interpretari in amanunt, scoruri si recomandari de dieta, suplimente si ingrediente din produsele de skincare. In afara de testele in format print pe care le-am primit, am si avut un nou consult cu dl.dr. , de data asta prinskype. Un fragment poate fi urmarit pe IG si FB Story.

In plus, am primit de la dl.dr. Zeuke o lista cu analizele de sange pe care trebuie sa le fac pentru a vedea daca influenta factorilor genetici a fost corectata deja prin dieta, suplimente si ingredientele din produsele de skincare.

Poti intra aici pentru a citi in amanunt despre toate testarile genetice Medcore+Elysium.

Hugs, si nu uita citatul meu preferat:

“Nature gives you the face you have at twenty; it is up to you to merit the face you have at fifty.” Coco Chanel

Articole interesante:


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Follow:

1 Comment

  1. 21/10/2021 / 16:37

    Foarte interesant, multumesc pentru informatie si pentru recomandari 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *