Skin fasting, beauty trendul anului 2019


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Si pentru ca tot scriam despre Intermitent fasting acum ceva vreme, iata un nou subiect, cumva asemanator: Skin fasting.

Cel mai recent trend, in materie de skin care, in mod surprinzator, nu este o masca ultra performanta sau un serum ce rezolva peste noapte cel putin 10 probleme ale tenului, si nici o rutina complicata, ce te retine minute bune in fata oglinzii, ci este, de fapt, NIMIC !!!

Adica, sa nu faci chiar nimic!  Skin fasting (infometarea pielii) este, pe scurt, un detox pentru ten pe care il faci alegand (constient!) sa nu aplici absolut nimic pe fata.

Practic, skin fasting ne propune sa incalcam, cu buna stiinta, absolut toate regulile invatate pana acum, la ritualul zilnic de infrumusetare care este, cel putin la nivel mental, la fel de obisnuit si necesar ca si spalatul pe dinti. Dintre toate tendintele in ingrijirea pielii despre care am aflat in ultima vreme, skin fasting ne contrariaza cel mai mult si chiar ne face sa punem intrebari (noua si specialistilor). Este un sambure de adevar aici?

Un contraexemplu

Daca e sa ne gandim la obsesia pentru tenul perfect si la isteria care se naste in jurul unor produse ce promit miracole, un trend ce te invita la abstinenta este un raspuns ce era de asteptat. De altfel, skin fasting se aliniaza la alte directii majore din ultimii ani ce au invadat retelele de socializare (#nomakeupmakeup sau #wokeuplikethis).

Acestea din urma, insa, desi conduc spre ideea de aspect natural, fresh, sanatos sunt, de multe ori, „ajutate” de un machiaj sau de un styling elaborat.

Chiar anul trecut, unul dintre cele mai importante trenduri in ingrijirea pielii era similar unui antrenament cardio la sala: glass skin trend. Rutina perfecta de ingrijire, de inspiratie coreeana, un program intensiv de skincare la finalul caruia pielea era hidratata intensiv, cu un luciu extrem. „Glass Skin se refera la un ten transparent si translucid“, explica atunci Alicia Yoon, fondatorul Peach & Lily, pentru Refinery 29.

„Este un indiciu al aspectului tanar al pielii si unul dintre obiectivele majore ale femeilor din Coreea. In orice caz, aceasta combinatie intre textura extrem de neteda a epidermei si finisajul translucid se dobandeste destul de greu numai cu produse uzuale de ingrijire. Nu este ceva ce apare peste noapte, ci mai degraba un program intensiv de skincare”, completa specialistul.

De unde a aparut ideea unui program sabatic?

Goana dupa perfectiune impusa de un regim intensiv este inlocuita, acum, de o relaxare totala –o pauza pentru respirat. Ideea se pare ca a fost lansata in piata de Mirai Clinical, o companie din industria de beauty ce isi propune sa dezvaluie secretele unice ale frumusetii japoneze, ritualuri inspirate din filozofia lui Hipocrate, din credinta ca postul traditional poate fi folosit ca metoda de vindecare a organismului. Skin fasting se refera, de fapt, la renuntarea, pentru o scurta perioada, la orice produs de curatare sau ingrijire a pielii, cu scopul „trezirii“ mecanismelor naturale de regenerare.

Este stiut faptul ca, prin reducerea sau abtinerea, pentru o vreme, de la festinurile culinare, corpul are mai multe sanse sa elimine toxinele, sa se regenereze, sa elibereze hormonii anti-age. Acelasi principiu aplicat pielii ar putea avea beneficii la fel de mari. Ar fi logic, nu?

Teoretic, pielea are capacitatea de a se regenera (fara niciun ajutor din partea noastra), atunci cand organismul este sanatos. Are un ciclu stabil de regenerare: la aproximativ 28 de zile, celule noi iau locul celor inactive. Si isi creeaza singure o bariera hidrolipidica pentru a se proteja de razele UV, de impuritatile din aer, de temperaturile excesive.

Desi mecanismul este perfect (cel putin pana la o varsta), mi s-a intamplat si mie sa distrug echilibrul hidrolipidic, aplicand produse de ingrijire a pielii care nu erau potrivite tenului (din dorinta de a testa cat mai multe pe pielea mea, chiar daca stiam ca nu este o idee buna). Iar efectele s-au vazut imediat: cosuri, exces de sebum in zona T, piele deshidratata.

De data asta, insa, nu e vorba doar de ce putem face gresit (chiar fara sa ne dam seama), ci de o dependenta pe care o capata pielea atunci cand ii oferi mereu produse de ingrijire, fara pauza, fara sa ii acorzi timpul necesar pentru a se regenera si reechilibra singura.

„Japonezii au studiat regenerarea pielii luna de luna si au demonstrat ca skin fasting va imbunatati aspectul pielii si va curata pielea de impuritati. Pielea este uscata doar la suprafata. Hidratarea ce provine din straturile din profunzime se pierde pentru ca pielea nu mai are suficiente uleiuri naturale la suprafata care sa mentinaapa in tesuturi. Daca adaugi prea multe produse cosmetice, pielea nu mai reface echilibrul hidrolipidic, iar asta duce la o piele si mai uscata,”sustine Koko Hayashi, creator of Mirai Clinical Body Care (miraiclinical.com).

Ce spun scepticii?

Pentru cele care nu credem orice citim si nu oricum, este bine sa aflam si parerea celor care privesc la rece tendintele in skin care. „Nu am gasit studii stiintifice impartiale care sa sustina noul trend skin fasting“, sustine dermatologul londonez Justine Kluk, pentru womenshealthmag.com. Cel mai bun regim este acela custom made (realizat pentru fiecare persoana in parte), considera aceasta.

Cu toate acestea, „conceptul de skin fasting ridica si cateva intrebari relevante si importante. In ultimii cinci ani a devenit norma aplicarea mai multor straturi cu multiple produse, de dimineata, pana seara. Eu le spun constant pacientilor mei sa simplifice rutina de ingrijire, deoarece sunt convinsa ca acesta este unul dintre factorii responsabili de cresterea cazurilor de acnee la adulti. E o oportunitate buna sa te opresti, sa analizezi toti pasii rutinei zilnice si sa te intrebi daca sunt absolut necesari“, argumenteaza Justine Kluk.

Cum sa faci skin fasting corect?

Ca orice post sau regim alimentar special, skin fasting are regulile lui. Niciun exces nu este recomandat. De altfel, perioada unui skin fasting este de 2 zile pe saptamana. Rezonabil, nu?

Curatare delicata, dimineata si seara

O curatare excesiva poate indeparta ceramidele sau NMF (factorul natural de hidratare) prin deteriorarea bariarei protectoare naturale iar asta duce la o piele uscata si sensibila. Foloseste doar apa calduta pentru a curata tenul de praf si alte impuritati.

2:7

Folosirea zilnica a unui produs de ingrijire hidratant determina pielea sa reduca activitatea de reechilibrare a sebumului si apei, in mod natural. Renunta la produsele de skin care 2 zile din 7. Infometarea excesivaduce la altedezechilibre, asa ca nu exagera cu perioade mai lungi.

Skin fasting si pentru corp

In general, tenul este cel mai afectat de particulele poluante, de actiunea UV, fiind expus tot timpul anului, dar, daca obisnuiesti sa hidratezi corpul zilnic, ar fi bine sa reduci frecventa.

Bea apa

Am lasat-o intentionat la urma, pentru ca desi este o informatie prea bine stiuta este adesea ignorata, asa ca sper sa iti ramana in minte, la final.

Sa bei apa este regula de aur pentru o hidratare corecta, sanatoasa pentru ca pielea sa aiba resurse suficiente pentru a se hidrata din interior spre exterior.

Text de Alina Burlacu Foto:sosueme.ie si pixabay

Be good & be beautiful!

Articole interesante:


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Follow:

1 Comment

  1. 22/04/2019 / 12:23

    Foarte bun articolul, multumesc pentru sfaturi, chiar functioneaza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *