Iti place? Click aici sa ii dai share!
Dupa cum stiti, sambata a avut loc micul nostru eveniment de premiere, la Sephora Magheru. Vremea nu a fost absolut deloc prietenoasa, dimpotriva as spune … a turnat cu galeata toata ziua si chiar ma intrebam daca va iesi cineva din casa pe asa o ploaie.
Magazinul era scaldat in lumina, ornat cu baloane colorate, pe masutele inalte erau pregatite pentru toti musafirii pahare decorate cu fundite roz, pline cu spumant iar cand paseai din strada mohorata, parca intrai intr-o alta lume…insorita si calda.
Incet, incet, dupa ora 14.00, fetele au inceput sa apara; unele singure, venite sa isi ridice premiul, altele insotite de prietene. Foarte multe insa au venit pur si simplu sa ne cunoastem sau sa ne revedem (sunt deja cateva fete care vin la toate evenimentele pe care le organizez aici pe site 🙂 ), chiar daca nu se numarau printre castigatoare.
Demonstratiile de machiaj si conturare sprancene au functionat la foc continuu, iar cine si-a dorit un astfel de serviciu a trebuit sa se inscrie pe o lista de asteptare, solicitarile fiind foarte numeroase !
Am facut multe poze (le voi posta zilele urmatoare) si am stat de vorba cu fiecare cititoare in parte, intr-o atmosfera nonconformista si placuta, vesela, jucausa … de fapt chiar asta era ideea …o sambata intre fete, printre cosmetice!
Si eu, ca mai toata lumea prezenta, am plecat acasa cu cateva cumparaturi, despre care vreau sa va spun si voua cateva cuvinte.
dr. brandt “detoxygen experience” este un produs in doi pasi. special conceput pentru oxigenare si detoxifiere, dezvaluind o piele revitalizata, mai stralucitoare. Formulat cu sfere minuscule de oxigen, primul produs se aplica la fel ca o masca si se transforma intr-o spuma purificatoare, care se lasa sa actioneze 5 minute iar dupa, se clateste.
Apoi se aplica produsul al doilea, respectiv crema, care pastreaza oxigenul in piele, ajuta la cresterea metabolismului celular si protejeaza tenul de efectele toxice ale mediului.
Evident, de cum am ajuns acasa l-am incercat imediat. Efectul … WOW ! Fata arata de parca m-as fi odihnit intr-o lunga vacanta, tenul era luminos, relaxat, trasaturile destinse. Cu siguranta va intra pe lista mea de produse favorite !!! Chiar merita incercat !!!
Mi-am luat si un fond de ten, il mai testasem in magazin, stiam ca imi place textura, faptul ca este oil-free si ca are SPF.
Este vorba despre Benefit “Hello flawless oxygen wow! brightening makeup, oil-free SPF 25 PA+++” . Pentru un ten fara mari probleme, mixt cu tendinta de ingrasare si pentru perioada verii, cand nu este nevoie de un grad mare de acoperire dar este nevoie de protectie solara UVA si UVB mi se pare unul dintre cele mai potrivite produse de machiaj. Deci, un mare “LIKE” !
Atat la dr.brandt cat si le Benefit, toata lumea a beneficiat de discounturi de 20% !
Le invit pe castigatoare, dar de fapt pe toate fetele prezente sambata, sa ne scrie parerile lor despre produsele primite cadou sau cumparate si despre eveniment.
Le multumesc mult celor de la Sephora pentru premii si pentru organizare, dar si voua, cititoarelor, si mai ales celor care ne-au fost alaturi 🙂 !
PS. La multi ani !!! tuturor Constantelor si Elenelor, sa veti o zi minunata !!! 🙂
Articole interesante:
Iti place? Click aici sa ii dai share!
Buna Dana,
Mi-am cumparat si eu aceasta masca anul trecut. Este foarte buna ca de altfel toate produsele Dr. Brandt. Dupa ce se aplica stratul de masca pe fata umeda, se formeaza o spuma, care in decursul celor 5 minute se sparg bulele de oxigen. Foarte interesanta senzatia.Dupa care se aplica crema si dimineata te minunezi de cum arata fata. Foarte frumos. Urmatorul lucru pe care vreau sa-l cumpar de la Dr. Brandt este gelul NO PORES si MICRODERMABRASION de la DR. Brandt.
A fost foarte frumos Dana!multumim mult pt aceasta ocazie minunata!am încercat si eu fondul de ten dar si pudra Hello flawless oxygen wow si mi-au placut foarte mult,o sa mi le cumpar dupa ce le termin pe cele pe care le folosesc acum.Acestea sunt medicamentele pt slabit din America poate îmi spui ce parere ai despre ele http://www.trysensa.com/. Ms mult,te pup!
Multumesc frumos,Dana!La multi ani pentru mama ta,sa fie sanatoasa si sa va bucurati de aceasta zi.
La multi sni si pentru toate Elenele,Ilenele si Constantele de aici si de pretutindeni!
Buna,Dana!
Intr-adevar vremea a fost potrivnica,dar evenimentul a fost binevenit si mi- mai incarcat putin bateriile:)
Vreau sa iti spun ca pana la urma m-am reintors si mi-am achizitionat bb cream-ul de care sunt f incantata!Cat despre Detoxigen il am si eu si imi place ff mult;as putea spune ca e la fel de bun ca masca de la Peter Thomas Roth sau cea de la Bliss(cele pentru oxigenare)Asa ca pana la urma nu am plecat cu mana goala de la Sephora:))
Ma bucur tare mult ca te-am revazut,iti doresc o saptamana minunata si astept un review la fdt de la Benefit(imi place ca are SPF 25,mai mult decat Parure Aqua care e favoritul meu)
Te pup cu drag!..Simona
Super detoxygen experience” ,folosesc si eu de doua luni. Merita
Intr-adevar masca este WOW! In general calitatile si efectele produselor cosmetice se vad pe chip in timp, dupa folosinta indelungata – si asta daca ai avut norocul sa ti le alegi pe cele care ti se potrivesc 🙂 – insa acesta este unul dintre putinele al caror efect instant m-a uimit. Eu o folosesc de 2-3 ori pe saptamana si sunt foarte incantata. Iar de la Benefit mi-au placut mult produsele “the Porefessional” si minunatul “girl meets pearl”, pe care il amestec cu fondul de ten (efect irizant splendid). Multumesc Dana! (doar nu credea cineva ca am stiut sa mi le iau singura, va imaginati ca habar nu aveam de ele…)
Buna Dana,
Am trecut pe la magazin inainte de deschidere, persoanele din interior se pregateau asiduu, dar pentru ca ploua cu galeata si aveam si alte treburi urgente nu am putut sa astept.Voi vizita magazinul curand.
Buna Dana,
ma bucur ca am avut posibilitatea sa te cunosc in cadrul acestui eveniment, iar daca n-as fi fost asa de timida, poate ca am fi stat mai mult de vorba. 🙂
Acum inteleg si de ce mi-ai recomandat Dr. Brandt cand m-am plans de problema porilor vizibili, la o scurta verificare a ingredientelor, pot sa spun ca sunt incantata de cele vazute.
Nu vreau sa sune a reclama, mai ales ca de abia am inceput sa folosesc bb cream-ul Dr. Brandt, insa chiar imi place foarte mult cum arata tenul in timp ce-l port. Din fericire nu am sesizat sa am probleme cu sebumul pe parcursul zilei, aproape cu orice crema sau fond de ten, am parte de neplacerea asta (am tenul mixt, chiar gras uneori), deci inca o bila alba. Ah, si ador faptul ca are SPF 30!
Voi scrie un review si pe blogul meu, dar o sa revin cu siguranta cu mai multe pareri si aici 🙂
Catalina
Multumesc mult Constanta, 🙂 La multi ani si tie !
Buna Dana,
multumesc pentru premiu BBcream si pentru mostrele cadou, imi place serul pentru stimularea colagenului si cel pentru minimizarea porilor.
azi mi-am luat crema pentru microdermoabraziune Dr. Brandt si Blemishes No More Corector de Pete.
pe curand,
ema
Buna Dana.Iti multumesc pentru dupa-amiaza de sambata oferita. Sunt una dintre castigatoarele BB Cream-ulu,i pe care il folosesc de 2 zile si pot spune ca este fantastic. Chiar nu vreau sa fac reclama gratuita, insa chiar este produsul pe care il voi folosi pe timpul verii deoarece, cel putin pentru mine care nu am probleme majore ale tenului, isi face treaba foarte bine. Are efectul uinui fond de ten cu acoperire mica spre medie, nu incarca tenul, ofera un aspect sanatos tenului si a rezistat pe tenul meu in jur de 5-6 ore f bine. Un alt plus pe care il are este factorul mare de protectie. Avand tenul uscat folosesc inainte creama hidratanta, asa cum mi-a fost recomandat de una dintre fetele care se aflau la standul dr. Brandt din Sephora. Tot datorita ei am testat si Microdermabrasion, produs care mi-a placut f f mult si pe care il voi cumpara sigur. Totodata am primit si o mostra a produsului “detoxygen experience” pe care o voi incerca in zilele urmatoare si daca va avea efecte benefice asupra tenului meu cred ca este un produs care merita achizitionat. Am profitat de reducerea de 20% si am cumparat de la Benefit – High Beam- care este super, il recomand din tot sufletul.
Si nu in ultimul rand trebuie sa spun ca intradevar esti mult mai frumoasa in realitate
O zi buna.
Multumesc frumos Mirela 🙂 si ma bucur ca ai “savurat” dupa-amiaza de sambata, dar si produsele 🙂
Buna Dana.
Cunosti produsul GlamGlow Face Mud Mask? Aici ai si un link al produsului http://www.glamglowmud.com/
Se zice ca e “pe val” la Hollywood si ca face minuni. Ai auzit, ai folosit? Merita investitia?
Buna, Dana! Microdermabrasion si Detoxygen sunt potrivite pentru varsta de 28 de ani?
Buna Dana,
Sunt una dintre castigatoarele rimelului They’re real de la Benefit. Pentru mine evenimentul de sambata a fost o revelatie, este primul de acest gen la care particip, desi sunt pasionata de beauty si makeup de multa vreme, si m-am simtit extraordinar. In primul rand a fost o adevarata onoare sa te cunosc, am avut niste emotii groaznice :)) Atmosfera a fost asa, glamorous si calda, iar produsele pe care le-am primit sunt un vis, nu ma mai dezlipesc de ele. Sper sa particip la cat mai multe evenimente de genul acesta de-acum incolo, si sper sa te mai intalnesc. Esti o femeie minunata, intruchiparea elegantei si a bunului gust, o adevarata inspiratie.
Te pup cu drag,
Andra.
Buna Andra, multumesc pt cuvintele frumoase si ma bucur din suflet ca ti-au placut produsele dar evenimentul nostru; cu siguguranta vom mai organiza astfel de intalniri 🙂 . te pup si eu
Ciao dana,
Multumesc pt raspunsuri. Am si eu o ontreb: am descoperit ca am un chist la ochiul drept pe linia cearcanului…ma deranjeaza pt ca mi se pare ca imi accentueaza linia cearcanului si ochiul apare per total ca si cum ar fi umflat.
M-am programat la dr. Bratu, chirurg estetician sa vedem ce si cum.
Ai mai auzit aczuri care sa se opereze de chist? ramane cicatrice?
Eu din pacate nu am putut sa ajung ca a trebuit sa plec din Bucuresti! Asa rau imi pare ca am pierdut o zi cu fetele:(( si rimelul si tot :(((
Si acum cand citesc post-urile, mai rau ma oftic
Buna, am fost si eu sambata acolo si mi-a facut o deosebita placere sa te cunosc, cred ca am venit printre primele acolo :)). Am facut o fotografie impreuna si ti-am promis ca iti dau link-ul desi nu este prea reusita :* http://butterfly9999.blogspot.com/2012/05/intalnire-cu-dana-sota.html
Buna Diana, nu am mai auzit, dar ai mare grija, dr Bratu este f ok
Da, Gabriela, ambele sunt potrivite.
Buna Andra, nu am folosit, dar am citit si suna bine. Cat costa?
Buna Dana.
GlamGlow Face Mud Mask costa la noi (in Europa adica) in jur de 60 euro borcanelul de 50 ml. Si mie mi-a placut mult cum suna. Merita, oare?
Buna Dana,
ce parere ai despre crema contur ochi din link ul de mai jos?
http://www.farmaciastejara.ro/nuxe-prodigieux-contur-de-ochi-crema-fluida-antiage-p-4326.html
Mie imi place mult descrierea, dar nu stiu cat este de ok faptul ca are in compozitie acid hialuronic de origine naturala?
Ma gandeam daca e ok de folosit la 25 ani.
Ce parere ai?
Multumesc mult
Nu e ieftin, Andra, dar pana la urma nu este nici o suma imensa dupa care sa-ti para rau. Eu zic sa incerci si sa imi spui si mie 🙂
Buna Ramona, imi place mult Nuxe, o poti folosi linistita.
Buna Dana,
Scuze daca sunt off topic, as dori sa-ti cer un sfat: am folosit Eucerin, insa nu prea mi-a placut intrucat am constatat ca mi s-au format cearcane proeminente ( nu stiu sigur daca de la crema, dar eu asa am constatat ca de cand am folosit aceasta crema antirid), asa ca am hotarat sa folosesc ceva mai usor, mai friendly, asa ca de cca o luna folosesc doar ulei de argan si unt de shea. Crezi ca e de ajuns pentru varsta de 43 de ani? Cochetez pentru cand voi schimba acest ritual cu o crema ( sau ser)cu acid hialuronic de la Provitanutrition http://www.provitanutrition.com/Cosmetice-terapeutice/ACID-HIALURONIC-SERUM-15-ml-Anti-Rid.html , cum ti se pare? Multumesc anticipat.
Buna Simona, as prefera sa iei un produs gen Galenic gama cu argan RESTRUCTURING EYE AND LIP CARE, doar serumul pt 43 de ani mi se pare prea putin in zona ochilor.