Iti place? Click aici sa ii dai share!
Am ajuns pentru prima oara in Thailanda, poate multe dintre voi ati fost deja, dar pentru mine,, care nu sunt o fana a zborurilor lungi, mi s-a parut mereu o destinatie mult prea indepartata.
Am citit mult inainte, prietenii care au fost mi-au povestit cum s-au indragostit iremediabil de acest paradis, de oamenii calzi si fericiti (in ciuda saraciei), de locurile atat de diverse si ofertante, munti in nord, plaje si mare in sud, de tot ceea ce poti sa vezi, sa incerci, sa admiri, sa gusti, sa mirosi. Toate simturile iti sunt alintate, fara exceptie.
Cel mai de ajutor mi-a fost blogul tedoo cu Brad Florescu, un cunoscator de exceptie, avand in vedere ca locuieste de ceva timp in Thailanda, pasionat de calatorii si aventuri. Am citit scrierile lui din scoarta in scoarta, si pe langa faptul ca mi-am facut o impresie despre ce inseamna aceasta tara, m-am si amuzat copios, relatarile fiind de-a dreptul spumoase. Merita citit si doar de dragul lecturii in sine!
Nemaivorbind ca, tot de la el am aflat, despre oferta Qatar, care a durat fix 2 zile, cu bilete spre Bangkok plus alte destinatii din Asia, la … jumatate de pret. Deci, si lui ii datorez vacanta mea de vis si ii multumesc din suflet !!! Si, bineinteles, agentiei cu care merg in vacante de obicei, World Travel.
Nu o sa povestec aici foarte multe, pentru ca nu stiu cand as termina….impresiile sunt inca fierbinti (de 38 de grade +) si invalmasite in capul meu.
Bangkok – un oras al extremelor si contrastelor, stralucitor si opulent la un loc, paraginit chiar in curtea vecina, strabatut de raul Chao Phraya pe din doua, plus multitudinea de canale mici dar navigabile cu barcile locale. El este o veritabila cale de acces rapid dintr-un loc in altul, avand in vedere traficul infernal de pe uscat.
Raul mi s-a parut ca poarta toata greutatea si istoria locului, este apa care spala, este sursa de viata si energie, ca acolo se intampla totul, in jurul lui, pe oglinda lui, in adancul lui.
Temple spectaculoase, in care intri descult in semn de respect, piete de flori cum nu am vazut nicaieri in lume, piete plutitoare, de unde poti cumpara toate ciudateniile pamantului….direct din barca.
Urmatoarea destinatie a fost Krabi, am ales un resort la plaja, dar nu asta a fost lucrul deosebit… ci excursiile cu barca printre insulele din Marea Andaman, de o frumusete ce iti taie respiratia pur si simplu, cu lagune turcoaz si plaje ascunse. Imi pare rau, dar nu pot sa descriu in cuvinte …
Serile am ales sa le petrec printre localnici, in “night market”-urile lor, care ofera un spectacol in sine, super colorat atat la propriu cat si la figurat; e suficient sa te plimbi printre tarabele cu cele mai atragatoare si gustoase mancaruri, pregatite pe loc, in fata ta . Nu ai cum sa te abtii, totul arata absolut delicios, aici am mancat cel mai bun sushi ever 🙂 … plus multe alte chestii care chiar nu stiu ce sunt!
Nu in ultimul rand, terapiile la spa. Am incercat ritualuri atat in Bangkok la Spa-ul de la Mandarin Oriental, unul dintre cele mai bine cotate spa-uri din oras, dar si la resortul din Krabi. Ambele locuri ofera masaje si tot felul de proceduri, incepand cu masajul tahilandez (care se face peste haine, de obicei ti se da un fel de pijama larga), masaje la 4 maini, sau ritualuri de 2-3 ore in care esti purtata intr-o alta dimensiune. Produsele cu arome locale de lemongrass, uleiuri de frangipani, flori de portocal, arbore de ceai, orez, turmeric sau bambus , sunt doar cateva exemple.
Ca si concluzie, de Thailanda te poti indragosti pana peste urechi, de sa-ti vina sa lasi totul si sa pleci acolo forever (ceea ce, de fapt, multi vestici au facut-o si o fac inca) , poti trai foarte bine (sau merge in vacanta) cu foarte multi bani, ca ai pe ce sa-i dai, dar si cu putini…Te simti perfect oricum, in orice caz…
Oamenii conteaza enorm in tabloul general, pentru ca sunt veseli, calzi, mereu zambitori, amabili, serviabili, fericiti, cu o cultura bogata si o religie toleranta si pasnica. Pare ca se multumesc cu foarte putin, nu au ego-urile pana la cer, si chiar daca nu pot vorbi bine engleza, se fac intelesi si iubiti maxim de cei care le viziteaza tara.
Multumesc Thailanda !!! 🙂
Articole interesante:
Iti place? Click aici sa ii dai share!