Iti place? Click aici sa ii dai share!
Astra ar fi implinit 12 ani in aprilie, unii spun ca e mult, dar eu as mai fi vrut-o langa mine inca 12 cel putin. Povestea ei este atipica, o “americanca” din Miami ajunsa tocmai in Romania, o catelusa pe care fiul meu a indragit-o de la prima vedere. In foto Andrei avea 12 ani, iar Astra 3 luni…si prima oara s-au vazut intr-un Pet Shop dintr-un mall, in State. Nu prea erau Golgen Retriveri pe vreamea aceea pe la noi, si cand mi-a spus la telefon ca vrea sa ia un pui tocmai din America, sa-l trimita cu avionul acasa, mi-am dat seama ca trebuie sa fie ceva cu adevarat special. Si a fost! Chiar a fost! Cel mai frumos, inteligent (mai inteligent ca multi oameni pe care i-am intalnit), stilat, fin, rasat caine pe care l-am avut. Sa nu uit, vesel si iubitor! Poza m-a convins pe loc, si am fost de acord cu “achizitia” numai ca reintors a doua zi la mall, Andrei afla de la vanzatoare ca daduse catelusa cu o zi inainte, unei familii cu copii. Foarte dezamagiti, Andrei si tatal lui se pregateau sa plece din magazin, dar tocmai atunci venea familia…care aducea catelul inapoi..pe motiv ca nu se intelege cu copiii (se stie, Goldenii sunt cei mai buni parteneri pentru copii). A fost evident in acel moment ca era catelusa noastra, ca s-a intors special pentru a ne fi alaturi. Timp de 12 ani ne-a luminat viata, si cine are animale stie despre ce vorbesc! De cateva zile a fost foarte bolnava, o insuficienta renala facuta brusc. Nu s-a mai putut face nimic, stiam ca sfarsitul se apropie…o mangaiam acum doua zile si in spuneam sa reziste macar pana vineri, ca joi am o filmare, si nu pot sa ma duc plansa, cu ochii rosii si umflati. Si ca intotdeauna m-a ascultat si de data asta…s-a stins usor, astazi la 10 dimineata.
Articole interesante:
- Traditii – Sf. Andrei si Graul Incoltit
- Obezitatea la copii – o problema reala a zilelor noastre
- Ganduri la final de 2020
Iti place? Click aici sa ii dai share!
imi pare rau 🙁
Ce trist ca a murit pina la urma…scriu cu lacrimi in ochi caci cainii sunt slabiciunea mea cea mai mare, ii ador pe absolut toti! vad ca era tare frumusica…imi pare foarte rau, si eu am trecut prin asta de 2 ori si mai pling si acum citeodata cind imi amintesc ce dulce era catelul meu. Acum am altul si vreau sa va spun ca m-a ajutat, il iubesc la fel de mult.
doamne cat m-a impresionat acest post. lacrimile imi curg siroaie pe obraji si nu stiu ce-ti pot spune pentru a te incuraja…ai fost o norocoasa sa ai asa un sufletel langa tine, care te-a iubit neconditionat si care s-a simtit la randu-i foarte iubita. la cat de feeric ninge afara nu pot sa nu ma gandesc ca poate catelusa ta a fost o iubitoare de zapada si … mi-e dificil sa mai scriu. am si eu o cocker-ita de 12 ani .. iti inteleg perfect tristetea din suflet.
te pup
sa-i gasesti un loc drag ei pentru a se odihni …
Eu am terminat de plans..gata.Oricum in acesti 12 ani cred ca a fost cel mai iubit si mai fericit catel din lume si asta conteaza cel mai mult.
Bafta in continuare dana, sa fii tare si sa treci peste, noi suntem aici langa tine in fiecare zi.
Te pup
Dana iti sunt alaturi, nu inteleg in totalitate suferinta ta, nu am avut inca un animalut…dar cred ca fica mea isi doreste,a vazut si ea poza postata de tine si a spus “ mami ce catel dragalas de plus“.
te pup cu drag si sper ca viata in complicitate cu “Golden“ sa iti scoata o alta minunatie in cale.
Imi pare foarte rau dar…nu prea avem ce face in astfel de situatii decat sa iti spunem ca suntem alaturi de tine.Si eu am un rottweiler.
Imi pare tare rau,
stiu ca nu sunt cuvinte sa te faca sa zambesti in acest moment…si eu am pierdut animale, si le iubeam enorm, ca pe membri ai familiei…sunt niste fiinte minunate, si e atat de dureros sa treci prin astfel de clipe 🙁
ooo,nu se poate….a fost ca un membru al familiei ,iti stiu durerea am avut si eu un catelus si a murit asteptandu-ma in pragul bucatariei,eu nu eram acasa si cind am venit si l-am gasit….nici nu vreau sa-mi amintesc ca ma doare sufletul,dar acum am altul care-mi face zilele mai frumoase
ce sa spun?! trist , foarte trist!imi pare sincer rau! si eu am un golden retriever – e fetita ?i face 3 ani pe 7 martie. E sufletul familiei, de aceea te inteleg perfect!
Imi pare tare rau! Ai scris foarte frumos acest post si se simte ca-i din inima…
p.s. Putere iti doresc sa treci peste acest moment!!!
Imi pare rau! Si mie mi-a murit un caine si am suferit mult…
Oh Dana imi pare rau din tot sufletul. Stiu prin ce treci, nu e deloc simplu si cainii sunt mult mai minunati decat oamenii…din mii de motive. 12 ani nu sunt putini, mai ales pentru cainii de talie mare si cred sincer ca ati facut si voi si Astra eforturi sa fiti impreuna cat mai mult timp. E greu, e foarte greu dar din pacate asta e cursul vietii. Eu spun doar sa o odihneasca Dumnezeu in pace, a fost un mare suflet fara indoiala si cred ca acolo sus sufletele animalelor valoreaza exact cat ale noastre. Te imbratisez cu drag.
Imi pare rau pentru catelusul tau,si familia mea a suferit mult dupa un catelus ,sunt atat de iubitori ca niste copii care nu mai cresc si trebuie sa ai grija de ei tot timpul dar iti ofera atata dragoste!
Imi pare enorm de rau pt ce s-a intamplat…era o frumusete catelusa ta si sufletul pe masura cu siguranta.
Si parintii mei au o peckineza -Linda se numeste- si are un suflet cat 10 oameni cred….e o mare bucurie sa ai un astfel de suflet.
Catelusa noastra a adus-o fratele meu la putin timp dupa ce decedase bunica mea care a fost a -2 a mama pt noi..iti inchipui cat am suferit..si mereu cand vad catelusa noastra atunci imi aduc aminte de bunica mea.
Cred ca in locul catelusei tale o sa iti daruiasca Dumnezeu pe altcineva/altceva care o sa va bucure..chiar dc stiu ca nimic nu o poate inlocui.
Imi pare nespus de rau …
te pupic
Dana,imi pare f rau! m-ai emotionat f tare cu povestea, am si eu o frumusete mica si cred ca as muri daca i s-ar intampla ceva, stiu prin ce treci si nu-i usor! ai grija de tine. te poop!
Opoveste frumoasa care ma impresionat foarte mult , un animal nu trebuie sa lipsesca din casele oamenilor sunt prea speciali sa nu ai unul langa tine.
http://www.registrufirme.ro
imi pare ffff rau!
saraca…am intrat pe blog asteptand o veste buna…si eu am un catel de 11 ani si ma gandesc cum ar fi sa nu o mai am alaturi.imi pare sincer rau…
vai, iubita de ea! ce frumoasa a fost! Imi pare foarte rau! stiu cum este sa pierzi un animal pe care l-ai iubit poate mai mult decat pe un apropiat biped. Catelusa mea a murit la varsta de 15 ani si chiar si acum o plang, la 2 ani de cand s-a dus! o compar cu toti cainii pe care ii vad si nici unul nu este atat de destept, frumos, dragut, afectuos ca ea! Nimeni nu o poate inlocui!
Te pup, Dana si Dumnezeu sa o odihneasca pe prietena ta!
Imi pare rau! Si eu ador cainii si cred ca e foarte greu in asemenea momente! Va sunt alaturi!
imi pare rau ca nu s-a mai putut face nimic pt ea… 🙁 si eu am un chow chow si nu ma imaginez in postura in care esti tu acum. sfatul meu e sa-ti iei alt catelus, binenteles ca nu va inlocui dar oricum te va binedispune cu siguranta 🙂
Dumnezeu iti ia si iti da inzecit ! Pt ca meriti !
Fii puternica,draga mea !
Nu ti-m lasat niciodata un comment, dar dupa povestea cu catelusa..Nu pot decat sa iti spun ca imi pare foarte rau!
Dana….am plans …pt catelusa ta …..
sa o iubiti la fel de mult in continuare… ea va vegheaza….
Draga mea, Dana! Nici nu am cuvinte sa iti spun cat imi pare de rau. Regret nespus pierderea ta…
Ingrozitoare clipe prin care treci,te inteleg.Ai parte de toate trairile in momentele astea: durere,neputinta,frustrare,dor.
E incredibil cum niste sufletele asa de mici produc schimbari asa de mari in viata noastra, si cand intra in ea dar mai ales cand o parasesc.
Tare rau imi pare sa gasesc asa post pe blogul tau…am sperat pana vineri ca ne vei da o veste buna.
Fii tare!Pupici de departe….
Am lacrmi in ochi pentru ca iti inteleg perfect durerea, si eu am pierdut acum cativa ani un suflet atat de prietenos, citind povestea ta m-am intristat si mai mult, nu pot spune in cuvinte cat de rau imi pare ca povestea a avut asa un sfarsit, imi pare sincer rau,trebuie sa fiti cu totii puternici si sa va ganditi ca micuta voastra va ramane in sufletul vostru mereu alaturi.
imi pare rau, am trecut si eu prin asta si incerc sa pastrez doar amintirile placute petrecute impreuna. te pup si sunt alaturi de tine!
…e prima data cand scriu pe blogul tau,draga Dana…dar nu prima data cand il citesc…Mitzura era numele pisicutei mele dragi si mult iubite care a murit in octombrie anul trecut dupa 12 ani petrecuti impreuna…e atat de greu…doar noi astia care am trecut prin asa ceva intelegem ce sentimente profunde si reale se pot naste intre un om si un animalut…nu sunt cuvinte care sa-ti aline suferinta ci doar o impartasire a unei experiente asemanatoare…atat si din pacate nimic mai mult… acestea sunt momente in care slavesti trecerea timpului
Draga Dana,
Cautam parfumul Fleur de Rocaille, cand am nimerit pe site-ul tau.
Am avut acest parfum acum vreo treizeci si cinci de ani, ca si pudra CARON.Le-am adorat.
Dar nu despre asta vreau sa-ti vorbesc.
Am citit povestea Astrei, ce pot sa-ti spun, stiu prin ce treci pentru ca in urma cu doi ani, am trait acelasi lucru.
Am avut-o pe Daisy, o canichutza superba, care timp de 14 ani ne-a incantat sufletele si viata.
Fiica mea, Anca,o primise in dar si Daisy stia acest lucru pentru ca oricate bunatati ii dadeam eu, oricat o alintam, cand Anca era de fata, eu nu mai contam.
Ne iubea pe toti, dar, stia ca Anca este stapana ei adevarata si o iubea mai mult decat pe oricare alt membru al familiei.
Dupa 14 ani s-a imbolnavit, o saptamana am tratat-o si cand o vedeam ca se chinuieste, i-am spus fiicei mele, s-o eutanasiem. Mi se rupea sufletul, dar si mai tare mi se rupea cand o vedeam suferind.
-Ce, cand eu nu stiu cum s-o salvez, tu, vrei sa mi-o omori ? Doua zile Anca n-a vorbit cu mine, pana la urma s-a convins si ea ca oricat ar suferi trebuie sa curme durerea lui Daisy.
A acceptat, am eutanasiat-o.
Asta vroiam sa-ti spun, ca Anca n-a suferit la moartea mamei mele, adica bunica ei, cum a suferit la despartirea de Daisy.
Stiu, este greu, este cumplit,de aceea sunt alaturi de tine.
Dar iti mai spun un lucru; ele, aceste animalute care ne-au infrumusetat si bucurat viata cu prezenta lor in viata noastra, raman alaturi de noi, chiar daca fiziceste *au plecat putin*.
Te pup si-ti doresc sa ai puterea de a intelege si accepta ce vi s-a intamplat.
Astra, este doar putin plecata…
Tina, cu drag
E greu sa-ti revii dupa ce pierzi un animal, dar timpul le cam rezolva pe toate. Eu am pierdut un topait de iepuras pe nume Bocanila care mi-a schimbat total conceptia despre iepuri si nu credeam ca va fi atat de inteligent si atasat.Au trecut 4 ani de atunci si inca privesc pozele cu el si imi aduc aminte cum ma scotea din suparari. Imi pare rau ca suferi.
Este groaznic sa pierzi un suflet drag, indiferent daca este om sau animal. Dumnezeu sa te intareasca sa treci peste asta!
mi`au dat lacrimile.ce privire blanda avea.
dear dana , sincere condolences from your friends from germany , syndi & paul
imi pare nespus de rau pentru pierderea ta, daca ma poti ajuta cu un raspuns eu sunt acum in situatia de a astepta ca catelul meu sa moara pt ca are insuficienta renala……..medicul a spus ca nu mai are sanse, si stau langa el si astept….. imi poti spune cum se manifesta in ultimele clipe, nu stiu de ce intreb asta, poate sa fiu pregatita pentru ca oricum sunt distrusa sa stau langa el si sa astept… si d-zeu sa te ajute.
Daniela, imi pare tare, tare rau…este groaznic !!! Astra scotea din cand in cand niste sunete ciudate, care imi dadeau fiori..In rest, nimic, ultimile clipe au fost linistite, am stat langa ea sa-i sterg ochii si boticul…Trebuie sa fii tare, ma gandesc la tine!
iti multumesc din suflet,sper sa nu se chinuie, sta si se uita la mine si eu nu il pot ajuta, este ingrozitor. sper ca d-zeu sa imi dea mie putere si lui liniste. multumesc mult.