Acasa, pe timp de criza


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Am ajuns in tara acum o saptamana, dintr-o zona in care, la acel moment, nu era semnalat niciun caz de covid-19.

Din precautie si bun simt am hotarat sa nu ma vad cu oameni, si in afara de doua drumuri la maica-mea, strict pentru a-i face aprovizionarea, nu m-am dus pe nicaieri. A, si la mani, sa-mi dau jos oja semipermanenta cu care plecasem.

Aceasta semi-autoizolare mi-a dat ocazia sa fiu mai prezenta si mai atenta la ceea ce se intampla in jurul meu, sa vad lumea asa cum e ea…pentru ca in aceste momente fiecare isi arata fata reala….

Dupa cum scriam in postarile de pe IG si FB, am trait tot felul de sentimente, combinate, amestecate: de furie in legatura cu inconstienta unor oameni care umla liberi pe strada si in spatiile publice nefiind pedepsiti decat cu un dosar penal jenant, la compasiune pentru cei deja imbolnaviti, mai ales cei imbolnaviti fara vina, cum este cazul Geroda.

M-a “bucurat” (daca pot folosi acest cuvant) cumva pauza aceasta impusa, pentru ca m-am gandit ca Planeta va lua o gura de oxigen si, ca si ea, si noi vom putea din nou, respira… si ne vom opri dintr-o goana nebuna dupa mai mult, mai repede, mai departe, mai sus.

Poate nu e intamplator acest virus care afecteaza in primul rand plamanii si faptul ca, plamanul Planetei, Padurea Amazoniana, a ars in nestire anul trecut. Poate Universul ne opreste cu forta daca noi nu intelegem de vorba buna sa o facem. Cert este ca in ritmul in care am fost obisnuiti sa traim, schimbarile climatice catastrofale nu ar fi intarziat sa apara, la fel si …bolile, din ce in ce mai multe si mai greu de vindecat.

As putea sa scriu mult si bine pe subiect si as putea sa scriu si despre faptul ca lumea, are n-are treaba, se misca prea mult… asta e parerea mea. Probabil ca multi imi vor sari in cap si-mi voi lua tot felul de comentarii naspa, dar personal calatoresc de foarte, foarte multi ani si o fac respobnsabil, platesc bilet intreg la avion iar cand nu imi permit sa plec, stau acasa. Dar nu e vorba doar despre bani ci despre educatie (sigur, una adevarata se face cu bani), sunt sigura ca ati vazut peste tot neamuri proaste, cu bani…oameni care nu stiu ce inseamna respect pentru natura, istorie, samd

Cand spun ca Planeta e distrusa pur si simplu de turisti iresponsabili, fara educatie, care nu stiu sa pretuiasca spatiul in care se afla si care au ajuns sa devalizele toate locurile minunate (vezi Venetia si Italia in general, Maldive, etc) stiu ce vorbesc, pentru ca vad diferentele de acum 10 ani fata de ceea ce se intampla acum. Este o catastrofa, credeti-ma, am 1 milion de povesti de groaza sa va spun!

Imi aduc aminte cum acum vreo 10 ani am ajutat, in Oceanul Indian, la crerea unor noi colonii de corali, fiinte extrem, extrem de sensibile si vulnerabile la schimbarile climatice, cu tot ecosistemul din jurul lor – vedeti in poze ..iar anul trecut niste turisti japonezi stateau in picioare pe recif facandu-si selfie :((((

Iti vine sa innebunesti, nu alta!!!

Cred, parerea mea, este ca toate acestea sunt interconectate si traim intr-un cerc vicios – acum, intrerupt fara voia noastra dar spre binele nostru.

Suntem foarte multe suflete pe planeta, o poluam cu stilul nostru de viata, cu mancarea pe care alegem sa o consumam, dar care e din ce in ce mai procesata si mai slaba dpdv nutritional, cu gandurile si rautatile noastre, cu razboaie si experimente, cu nesimtirea noastra si lipsa de cel mai elementar bun simt, etc . Incalzirea globala nu a fost luata in serios pana de curand, iar in timpul asta catastrofe ecologice se intampla peste tot.

Am devenit rai, egoisti, neiertatori, razbunatori, isterici.

M-am abaut insa mult de la subiect! Scuzeee!

In fine, trecand peste asta, ce m-a invatat pe mine acesta pandemie, acesta izolare (care, by the way, nu e neaparat un lucru rau).

  • ca lucrurile se pot schimba intr-o clipa la 180 de grade
  • ca, mai mult ca pana acum, sa traiesc in prezent si sa ma bucur de fiecare clipa
  • sa apreciez faptul ca sunt sanatoasa si ca am avut grija de mine in mod constant
  • sa ma imprietenesc mai mult cu mine si sa imi caut sufletul in cele mai ascunse unghere
  • sa fiu mai generoasa si mai empatica cu cei din jur
  • sa invat si mai mult sa ma bucur de lucrurile simple: o plimbare in parc care era ceva normal, acum a devenit un lux, sa stau de vorba mult mai mult cu prietenii, chiar daca doar pe skype sau la telefon, sa ma bucur de partener si sa il redescopar, sa vorbim despre noi si nu despre altii
  • ca pot sa fac sport si acasa, ca pe vremuri, cand puneam castele cu Jane Fonda
  • sa gatesc
  • sa citesc mai mult
  • sa imi aprofundez pasiunile (ayurveda, uleiuri esentiale de ex)
  • sa descopar locuri noi pe care as dori sa le vizitez si pe care sa mi le pun pe wish list

Sunt sigura ca pana la sfarsitul acestei perioade grele, voi mai adauga la lista asta si alte lucruri invatate, descoperite.

Asa cum spunea parintele Iosif, “Moare o lume pentru ca alta, mai buna, sa se nasca” Sper din suflet ca va fi asa!

Pana atunci, #staysafe si #staiacasa

Sanatate multa tuturor!

Hugs!!!

Articole interesante:


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Follow:

5 Comments

  1. Patricia
    20/03/2020 / 17:26

    Buna draga Dana,ma bucur tare mult cand ne mai scrii cΓ’te ceva.Azi mi-am pus masca cu cartof ,mi-a l?sat fa?a fina…O intrebare:de pe site-ul SOil ai comandat difuzorul si uleiurile esen?iale?Multumesc!!!Am scris mesaj privat,legat de PRP,daca ai timp sa citesti!!??

  2. Dana Sota
    23/03/2020 / 12:57

    Buna Patricia, ma bucur ca ti-a placut masca..mai pun! Da pe site-ul Soil, am uitat sa mentionez. Unde ai trimis mesaj privat?

  3. Patricia
    23/03/2020 / 13:02

    Am dat add friend si tot acolo am scris pm.Nu apare??Poti sa-mi dai tu add friend,te rog?Multumesc!

  4. Mihela T.
    26/04/2020 / 09:51

    Felicitari pentru articol ! Te citesc de ceva timp si recunosc ca nu am curajul sa las mai des un comentariu. Nu stiu de ce? Poate pentru ca nu ma pricep foarte bine la scris, poate ca nu sunt sigura pe ceea ce scriu. Nu am pagina de FB si imi place sa te citesc pe blog.
    Acest articol ca multe altele mi-a mers la suflet. Voiam sa iti multumesc pentru ceea ce faci, si pentru tot ceea ce am invatat, invat si voi invata de la tine ! Te urmaresc inca din adolescenta.
    Imbratisari stranse si spor in toate !

  5. Dana Sota
    27/04/2020 / 14:01

    Multumesc din suflet pentru cuvintele tale, Mihaela, inseamna enorm pentru mine! Si ma bucur ca am crescut impreuna πŸ™‚ Multa lume se fereste sa scrie, din motivele spuse de tine, sau altele, dar pentru mine feedbackul vostru este foarte important, este important sa stii ca nu scrii prostii, ca esti citit si lumea e interesata de subiecte, ca faci bine ceea ce faci. Te astept cu drag oricand vrei sa impartasim impresii, aici pe blog πŸ™‚

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *