Decalogul femeii aflate la menopauza


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Fara sa ma erijez intr-o atotcunoscatoare a subiectului dar fiind o femeie care a experimentat deja acesta perioada a vietii, am vrut sa vin catre voi cu cateva pareri personale pe acesta tema.

Si pentru ca pe 18 octombrie a fost Ziua Mondiala a Menopauzei, m-am gandit sa scriu, pe scurt, 10 sfaturi (11 de fapt) – cele mai importante, pentru femeile aflate la menopauza sau premenopauza, in cadrul Manifestului pentru feminitate la orice varsta, pe care l-am initiat de curand.

Sunt lucruri cumva stiute, este clar pentru oricine ca este bine, de exemplu,  sa ai un stil de viata cat mai sanatos, indiferent de varsta, dar la menopauza acesta este esential. 

Am scris mai multe articole pe acest subiect, daca nu le-ai citit o poti face aici, aici si aici.

Iata deci, mai departe, care cred eu ca sunt cele mai importante aspecte despre care trebuie sa stii si ce ar fi bine sa faci daca te afli in acest moment delicat al vietii tale.

Decalogul meu are … 11 reguli de aur, asa ca iata-le 🙂

  1. Informeaza-te, citeste, afla … Sfatul meu este sa faci acest lucru inainte de perioada de premenopauza, pentru a nu fi luata prin surprindere de simptome si eventuale probleme de sanatate. Exista carti (eu mi-am luat cateva de pe Amazon), articole pe net si multe alte surse de informare.
  2. Mergi la mediul de familie si cere indrumari catre specialisti – endocrinolog, ginecolog, nutritionist, psiholog daca e cazul, dar si dermatolog si fa-ti analize cat mai amanuntite si specifice (ecografii, mamografii, markeri, osteodensitometrie,etc). Daca crezi ca te ajuta HRT (terapia de substitutie hormonala) stai de vorba cu medicul tau despre acesta optiune. Tot cu medicul tau fa-ti o lista cu suplimentele alimentare care te pot ajuta in acesta perioada, avand in vedere ca osteoporoza de exemeplu, poate fi prevenita.
  3. Schimba-ti stilul de viata Daca ai un stil de viata dezordonat, incearca sa “te aduni” si sa fii mai focusata, fa-ti o lista de prioritati si pune-te in fruntea ei. In acesta perioada tu esti cea mai importanta pentru tine, doar daca tu esti sanatoasa fizic, psihic si sufleteste te poti ocupa si de ceilalti dragi din jurul tau.
  4. Ai grija de partea emotionala Vorbeste cu partenerul tau despre menopauza si ceea ce inseamana ea, fa-l sa-ti intelega mood-urile, frustrarile, derapajele, pentru ca toate au o explicatie hormonala. Cu cat ii explici mai clar si accepti sa fii vulnerabila in fata lui, cu atat te va “percepe” mai umana.
  5. Ai grija la alimentatie Invata (daca nu stii deja) diferenta intre a te hrani si a manca. Corpul trece prin niste transformari enorme in perioada menopauzei, kilogramele se acumuleaza mult mai repede si se dau jos mult mai greu. Manaca mai putin si mai calitativ, nu manca seara tarziu, consuma alcool cu moderatie (accentuaza bufeurile), nu folosi multa sare (creste tensiunea si retentia de apa), renunta complet la dulciurile rafinate si zahar.
  6. Hidrateaza-te permanent Fii foarte atenta la aportul de apa, apa este sursa vietii si, parerea mea, si a tineretii. O hidratare corecta ajuta la digestie, la senzatia de satietate, iar pentru ca limfa nu se mai dreneaza asa usor, consumul de apa plata este mai mult decat benefic.
  7. Schimba-ti rutina de ingrijire Cauta creme de ingrijire specifice varstei, care contin retinoizi, acizi de fructe, ceramide, fitoestrogeni, SPF. Urmeaza un ritual clar si nu sari peste etape iar daca alegi sa mergi la estetician, poti sa faci tot felul de tratamente noninvazive si minim invazive extrem de eficiente (PRP, cocktail-uri de vitamine, lasere, peeling-uri, radiofrecventa, fire resorbabile, botox, etc)
  8. Fa miscare Chiar daca acest punct este in “coada” listei, nu inseamna ca nu este foarte important. Orice tip de miscare este benefic, aduce buna dispozitie, elimina stresul, arde calorii, creaza masa musculara – esentiala pentru sustinerea oasoasa, etc. Eu fac miscare in mod regulat de peste 25 de ani, si m-a ajutat enorm. Daca nu te-ai apucat de sport pana la 40 de ani, este musai sa o faci acum.
  9. Odihneste-te Odihna prin repaos si somn este indispensabila in aceasta etapa de viata. Menopauza vine la pachet si cu tulburari de somn, si orice noapte pierduta la varsta asta nu doar ca se vede pe fata, ci te face super irascibila, stresata, lipsita de energie si in plus, nu poti sa muncesti la capacitate si nici sa te concentrezi. Prin somn organismul se regenereaza in totalitate, deci este foarte important si din punct de vedere beauty.
  10. Fa lucruri care iti fac placere, iti stimuleaza mintea, creativitatea si feminitatea. Pentru mine asta inseamna sa citesc o carte, sa stau de vorba cu prietenii, sa calatoresc, sa merg la SPA, sa-mi reamenajez casa, sa vad un film bun. Fiecare are alte pasiuni, asa ca fa ceea ce ti-ai dorit mereu sa faci si nu ai apucat: picteaza, invata o limba straina, fa cursuri de design, orice…
  11. Nu te delasa Delasarea este cel mai mare pericol, pentru ca ai senzatia ca nu mai ai pentru ce sa lupti, pentru ce sa arati bine, pentru ce/cine sa te imbraci frumos, sa te coafezi, machiezi, parfumezi, ai sentimentul ca nimic nu mai conteaza acum. Cumva si societatea ne impinge sa credem asta, femeile trecute de 50 de ani nemaifiind “interesante” din multe puncte de vedere. Nimic mai fals, suntem de nepretuit!! Avem experienta de viata, stim multe si putem face foarte multe lucruri pentru noi, familiile noastre, pasiunile noastre, job-urile noastre, si societate in general!

Chiar daca pare greu sa schimbi lucrurile, nu este imposibil sa devii mereu cea mai buna versiune a ta. De acum conteaza fiecare gest pe care il faci corect si in armonie cu corpul si cu sufletul tau!

Hugs, si nu uita citatul meu preferat:

“Nature gives you the face you have at twenty; it is up to you to merit the face you have at fifty.” Coco Chanel

Articole interesante:


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Follow:

2 Comments

  1. Irina
    12/12/2020 / 03:32

    Buna,Dana!
    Multumesc pentru toate informatiile despre menopauza!
    Te rog frumos sa ne dai cateva titluri de carti pe aceasta tema.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *