Iti place? Click aici sa ii dai share!
Se spune ca atragi ceea ce esti, si din experienta pot spune ca da, treaba e valabila (sigur, cu mici exceptii)!
Asa se face ca am in jurul meu oameni cu care rezonez, oameni speciali, cu care impartasesc aceleasi crezuri si valori, cu care vad lucrurile in acelsi mod.
L-am intalnit intr-o dupa-amiaza, intr-un cerc de specialisti, pe Dr. Oltjon Cobani – Medic specialist in chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva si fara sa stiu foarte multe despre dansul, am inceput sa vorbim despre frumusete, estetica, proceduri anti-aging mai mult sau mai putin invazive.
Mi-au placut de la inceput modestia si caldura lui – destul de rar intalnite la oameni care lucreaza in acest domeniu, dar si pasiunea cu care vorbeste despre ceea ce face.
Dr Cobani este absolvent al Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti, a urmat rezidentiatul in chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca, sub îndrumarea Prof. Dr. Ioan Lascar. In prezent isi continua cariera de medic specialist in cadrul clinicii ProEstetica, unde lucreaza sub indrumarea Profesor Asociat Dr. Dana Jianu.
Ca orice medic care-si iubeste meseria, Dr. Cobani participa mereu la cursuri de specializare si traininguri in tara dar mai ales in strainatate iar in ultimul timp s-a axat pe chirurgia faciala – noi metode de rejuvenare, liftinguri , peelinguri, lasere, rinoplastii si blefaroplastii.
Asa mi-a venit ideea unui “interviu” cu dl. doctor, fiind curioasa sa aflu mai multe despre aceste proceduri, dar si despre cum arata “profilul” pacientului roman, cand vine vorba despre estetica.
- Cat este mit si cat este adevar cand vine vorba de interventii estetice?
Daca in trecut existau preconceptii cu privire la interventiile estetice, in ziua de astazi acestea reprezinta o realitate cotidiana, intrucat din ce in ce mai multi oameni apeleaza la aceste servicii, indiferent de educatie sau de mediul cultural din care provin. Intr-o lume in care imaginea conteaza, chirurgia estetica reprezinta o rezolvare pentru multe persoane care vor sa imbunatateasca modul in care arata. Si de ce nu? Sunt de parere ca o persoana care este multumita de imaginea sa este o persoana mai fericita si, implicit are o calitate a vietii mai ridicata.
2. Fiecare regiune de pe glob are un alt standard de frumusete. Care sunt cele mai cerute interventii in Europa? Dar la noi?
Este adevarat ca factorii socio-culturali isi spun cuvantul, dar sa nu uitam ca traim intr-o era a globalizarii. Acest aspect nu exclude chirurgia estetica, deci pot spune ca standardele de frumusete, cu mici diferente care depind mai mult de cultura locala, sunt cam aceleasi. Aceste standarde se schimba mai degraba urmand trendurile momentului respectiv.
De exemplu, in Brazilia sunt preferate fesele bombate, astfel incat augmentarea fesiera este o procedura foarte cautata, in timp ce in Europa nu exista o preocupare in acest sens. In ceea ce priveste Europa, tendinta in momentul de fata este spre naturalete, iar aceasta tendinta devine la moda incet incet si in Romania. La fel si in SUA, dupa multiple interventii nereusite ale unor vedete, se incearca o revenire catre normal.
Cele mai solicitate interventii chirurgicale la nivelul fetei raman rinoplastiile si rejuvenarile faciale, iar la nivelul corpului augmentarea sanilor si remodelarea corporala (lipoaspiratie si abdominoplastie), acest lucru fiind valabil si in Romania.
- Am vazut multe interventii, chiar si minim invazive, efectuate prost (botox, fillere) Ce trebuie sa stie un pacient care doreste asemenea intreventii? Cum trebuie sa decurga un consult?
In timpul consultatiei este necesar ca pacientul sa afle proprietatile substantelor injectate, ce se poate obtine prin injectarea acestora, evolutia perioadei post injectionale, durata tratamentului si ce efecte nedorite pot sa apara in urma acestor injectari. Este important ca pacientul sa inteleaga limitele acestor tratamente, excesul de zel si indicatiile puse prost pot duce la rezultate nedorite sau dezastruoase. Cu alte cuvinte, pacientul cand pleaca din cabinetul medicului trebuie sa fie bine informat asupra procedurii pe care acesta urmeaza sa o efectueze. Este clar ca frumusetea este in ochii privitorului, dar exagerarile de orice fel trebuie evitate.
- Ati trimis vreodata un pacient “la plimbare” pentru ca cerea lucruri nerealiste? Pana la urma, fiecare interventie poarta amprenta medicului care a “lucrat”!
Ce pot sa spun, si realitatea este un mod de perceptie si poate fi diferita pentru oricare dintre noi. Respect acest lucru, dar chirurgia estetica se supune si ea unor reguli, atat estetice cat si medicale., care este bine sa le respectam daca dorim ca rezultatele sa fie unele in armonie cu restul trasaturilor pe care le posedam.
Desigur ca, de-a lungul timpului am avut paciente cu care nu am fost de acord asupra dorintelor acestora, fie ca era vorba de o schimbare exagerata sau imposibila, fie de o interventie de care nu aveau nevoie, sau era chiar contraindicata.
Cele mai multe cazuri au fost legate de augmentarea exagerata de buze. Dupa ce le-am explicat ca, in cazul lor cel putin, nu este indicata o astfel de transformare le-am invitat sa consulte un alt medic. Au fost si paciente cu obezitate grad III de ex, care doreau sa faca o interventie de lipoaspiratie pentru a slabi. Evident ca pacientei i-am explicat ca lipoaspiratia nu este o metoda de slabire ci una de remodelare corporala si evident am indrumat-o catre un nutritionist sau catre chirurgia bariatrica. Este important ca pacientii sa inteleaga ca noi suntem medici nu magicieni, si este la fel de important ca acestia sa inteleaga limitele oricarei interventii.
5. Care sunt interventiile care va plac cel mai mult? Cred ca fiecare medic are preferinte :))
Da, aveti dreptate. Cu toate ca, in ceea ce priveste chirurgia estetica, aria de proceduri este larga (aici nu vorbim de interventii nonchirurgicale), pot spune ca unele dintre interventii ma pasioneaza mai mult. Sunt o fire destul de perfectionista si imi plac lucrurile migaloase. La nivelul fetei, rinoplastia si rejuvenarile cervico faciale ( inclusiv MACS lift) imi dau o satisfactie aparte pentru ca sunt minutioase. De asemenea imi plac remodelarile corporale ( lipoaspiratia si abdominoplastia) pe care le privesc ca pe o sculptura asupra corpului uman. Evident ca acest lucru nu exclude alte interventii. Pana la urma pot spune ca orice interventie prin care fur zambetul unui pacient este o interventie preferata.
- Care sunt ultimile trenduri in materie de chirurgie estetica?
Este cert faptul ca evolutia trendurilor este in stransa legatura cu promovarea unor modele de frumusete la timpul respectiv. Cu toate acestea pot spune ca trendul este catre naturalete, personalizare. Pacientele/pacientii nu mai cauta sa arate ca o persoana anume ci sa imbunatateasca modul in care arata . Nu pot sa spun decat ca ma bucura acest lucru intrucat, pentru mine, pastrarea fizionomiei si respectarea unor norme atat estetice cat si medicale este necesara pentru a arata cu adevarat frumos.
- As vrea sa ne spuneti cate ceva despre rejuvenarea vaginala – procedura pentru tonifierea si fermitatea muschilor vaginali, necesara mai ales dupa nasteri multiple. Ce inseamna, ce presupune? Se face acest tratament la noi?
Intr-adevar, procedurile care se adreseaza rejuvenarii vaginale sunt in voga in momentul de fata, mai ales in europa de vest. Ca si in cazul altor rejuvenari, procedurile care pot fi efectuate sunt multiple. Acestea se impart in chirurgicale si nonchirurgicale, sau noninvazive si minim invazive. Dintre procedurile nonchirurgicale intra diferite lasere si aparate cu ultrasunete care prin stimulare duc la ingustarea lumenului si tonifierea musculaturii vaginale. De asemenea se pot folosi si injectarile cu acid hialuronic prin care se obtine augmentarea punctului G sau injectarea acestuia in peretii vaginali. Ca si proceduri chirurgicale primul rand il ocupa lipofillingul ( injectare cu grasime proprie). Acesta poate fi injectat la nivelul labiilor mari ( in cazul hipotrofiei acestora) si la nivelul peretilor vaginali avand un efect de ingustare si regenerare.
Poate nu cu aceeasi anvergura, dar toate aceste proceduri se efectueaza si la noi. Unii pot spune ca ne apropiem cu pasi repezi catre Europa de vest, eu spun ca suntem deja acolo, din punct de vedere medical cel putin.
8. Acum ca vine vara, ce sfat puteti da cititoarelor? Care sunt tratamentele estetice care NU se fac sub nicio forma vara, cand ne expunem la soare?
Contraindicate in mod absolut in sezonul estival sunt tratamentele cu laser asupra tegumentului intrucat riscul de pigmentare postlaser este mare. Chiar si peelungurile chimice agresive sau dermoabraziunile profunde trebuie evitate din acelasi motiv. Oricum, este obligatoriu de purtat factor de protectie SPF minim 30 in fiecare zi, acesta fiind “tratamentul” numarul unu si cel mai simplu/eficient, impotriva imbatranirii premature.
Daca vorbim despre interventiile chirurgicale, ele reprezinta déjà un stres pentru organism. In timpul verii acestui stres i se adauga si cel al caldurii excesive. Cu toate ca nu reprezinta o contraindicatie, in principiu trebuie evitate intrerventiile chirurgicale cand temperaturile de afara sunt la cote maxime. Daca totusi timpul nu va permite altfel trebuie sa aveti in vedere cateva contraindicatii. Trebuie sa evitati expunerea la soare a cicatricilor ( minim 2 luni), razele solare avand un efect negativ asupra acestora. In cazul in care prezentati vanatai nu va expuneti la soare, razele pot fixa hemul din sange pe tegument si riscati sa ramaneti cu pete. Nu va expuneti la caldura mare dupa interventie intrucat acesta poate accentua edemul postoperator.
- De ce ar veni un pacient la dvs si nu ar merge in alta parte, la alt medic, la alta clinica?
Pentru mine medicina, si implicit chirurgia estetica, nu reprezinta o meserie, ci o pasiune.Sunt dedicat acestei pasiuni. Pregatirea profesionala se intinde dincolo de granite si am avut oportunitatea sa operez alaturi de mari maestrii pe plan international cum ar fi: Alexis Verpaele si Patrick Tonnard ( Belgia), Roger Khouri (Miami), Carlos Roxo (Brazil), Wolfgang Gubisch (Germania), Nazim Cerkes (Turcia), Claudio Calabresse (Italia) si altii. Pregatirea profesionala este suplimentata si de cea stiintifica (sunt Cercetator in cadrul Academiei de Stiinte Medicale) de publicarea de articole in reviste de specialitate,participarea la congrese unde am fost invitat ca speaker etc.
Ce pot oferi pacientilor? Profesionalism, incredere, chirurgie estetica la cele mai inalte standarte efectuate cu un echipament corespunzator, dar nu in ultimul rand empatie. Sa nu uitam ca un pacient este in primul rand o fiinta umana si trebuie privit ca atare.
Daca mai aveti intrebari si voi, nu ezitati sa le adresati aici, in scris :)))
Your Beauty Is Your Lifestyle!
Articole interesante:
- Your future beauty
- Venectazii, Varicoza reticulara sau varice
- 10 solutii pentru 1 problema: excesul de grasime de pe abdomen
Iti place? Click aici sa ii dai share!