17/05/2010

Bronzul cu henna (2)

Autor: Dana Sota | Postat in Testimoniale

“Am ajuns astazi la a doua sedinta, nu renunt eu asa usor :) !
Fetele, la fel de dragute ca ieri, apropos, am uitat sa spun ca m-au intrebat si ieri daca servesc ceva…eu am spus apa, iar ele au insistat sa gust neaparat un ceai de menta (eu sunt anticeai) dar pentru ca ele pareau atat de convinse, am spus OK: un ceai f bun…cred ca cel mai bun pe care l-am baut (dar eu nu sunt mare consumatoare); astazi cand am ajuns fetele au intebat daca beau ceva si raspunsul meu a venit automat …ceai de menta.
Sedinta in sine a fost ca prima, astazi in mod normal nu se mai aplica si gomajul, insa eu am vrut si astazi gomaj, pentru ca este foarte fin (tine loc si de tratament) si nu cred ca poate sa imi faca rau…nu este gomajul cu particule. Am rugat sa se insiste pe zonele unde ieri am avut probleme. Am intrat la termocuverta si pentru ca astazi nu mai aveam niciun stres, (deja cred ca procesul este ok), m-am relaxat cele 30 minute, muzica este in surdina, totul este de bun simt si ok, dar nu va asteptati la luxul de la Ritz (din revista reiese ca te duci la un mare centru SPA, probabil e si doamna specialista in SPA cum sunt eu in ceai :) , sper sa nu se supere nimeni.
Am ajuns la dus….si inainte de a intra, d-na care se ocupa de mine mi-a spus ca astazi am sa fiu putin portocalie dar sa nu ma sperii ca in cateva ore trece …uffff iarasi trebuie sa astept, dar e ok, acum cred.
M-am imbracat cu o bluza alba (au spus ca nu se ia pe haine) si am plecat. Saptamana viitoare mai fac doua sedinte si sper sa ajung la bronzul dorit.
Pe bluza nu s-a luat decat ffff putin, in zona de sub brat, cred ca am transpirat (deja am spalat bluza si a iesit) .
Intre timp portocaliul a disparut (nu era un portocaliu ca cel de la autobronzante, ci unul acceptabil), ieri bronzul era ca dupa o zi de plaja (eu am tenul mai inchis, genul Danei) nu ma inrosesc ma bronzez direct. Astazi bronzul (culoarea) este foarte fain ca dupa 3-4 zile de plaja.
Am sa va povestesc si finalul saptamana viitoare.
Va pup! ”

 

18/03/2010

Exfolierea

Autor: Dana Sota | Postat in Cum sa... Beauty Tips

Multe dintre voi m-au intrebat despre exfoliere, peeling, gomaj. Exfolierea, dupa cum bine stiti, are rolul de a indeparta celulele moarte de la suprafata pielii si de a lasa locul celor noi si sanatoase, iar primavara este tocmai anotimpul potrivit pentru reinnoire. Peelingul de obicei se refera la un produs care face exfoliere chimica (cu acizi de fructe, enzime, etc) spre deosebire de gomaj care face o exfoliere mecanica, datorata granulelor fine (de samburi de caisa, nuca de cocos, migdala, piersica, pulbere de diamant, etc) din produs. Iata ce trebuie sa stiti despre exfoliere si cateva reguli simple de urmat:
1. Foloseste produse de exfoliere speciale pentru fata si pentru corp. Daca ti-ai luat produse de gomaj vei vedea ca cele de fata au granule foarte fine pentru a nu zgaria suprafata pielii, cele de corp sunt insa mai grunjoase.
2. Aplica produsul de gomaj pe pielea umeda, in timpul dusului sau imediat dupa, cand aceasta este inmuiata. Produsul trebuie sa alunece usor, fara sa raneasca. Iti poti prepara singura un gomaj de corp cu cateva lingurite de zahar brun, amestecate cu miere, ulei de masline si lapte cald, si sa obtii o pasta vascoasa (combinati dupa inspiratie). Trebuie aplicata insa imediat ca zaharul sa nu se topeasca.
3. Pentru tenurile normale si mixte, gomajul este recomandat intre 1-3 ori pe saptamana, dar sunt produse pe care se specifica clar ca pot fi folosite in fiecare zi. Asta inseamna ca sunt suficient de blande pentru tenurile obisnuite si fara probleme. Daca ai tenul sensibil sau predispus la acnee nu e cazul sa incerci. Daca ai timp, dupa exfoliere aplica si o masca hidratanta, haranitoare, sau ce crezi ca i-ar face bine tenului tau; fiind proaspat curatat, va primi mult mai bine un astfel de tratament.
4. Corpul se exfoliaza tot de 2-3 ori pe saptamana si se insista pe zonele mai uscate si mai aspre (coate, genunchi, calcaie).
5. Foarte important: nu exagera cu exfolierea, daca utilizezi seara de seara un produs cu acizi de fructe sau glicolic, retinoizi, etc sub forma de tratament, nu mai folosi si produse pentru gomaj. Nu vei face altceva decat sa exacerbezi problemele tenului! Gomajul se aplica doar pe o piele sanatoasa, acest lucru este valabil si pentru pielea corpului!
Dupa cum vedeti, exfolierea nu este o operatiune dificila, iar beneficiile ei sunt evidente. Include in programul tau de ingrijire si acest pas si vei avea toata vara o piele superba!
PS Fetelor, daca stiti o pedichiurista buna, la un salon dragut…am nevoie sa-i iau un mic interviu pentru Marie Claire. Imi trebuie numele si un contact unde o pot gasi. Multzu!

 

28/12/2009

Fii fresh!

Autor: Dana Sota | Postat in Cum sa... Beauty Tips

body_shop_shineSigur ca vrei sa ai cel proaspat si frumos ten in zilele/serile ce vor urma, doar ca oboseala, frigul, poate chiar mancatul greoi si mai putin sanatos din ultimile zile, isi spun cuvantul. Ce poti face, rapid, in ultima clipa, pentru ca tenul tau sa redevina luminos?
1. Exfoliaza tenul folosind gomaje. Celulele moarte vor fi indepartate, lasand astfel locul celor mai tinere sa iasa la suprafata; daca folosesti un produs de gomaj obisnuit, acesta se poate folosi o data la 2-3 zile. Acum insa s-au “inventat” si produse mai usor abrazive care pot fi folosite zilnic. Citeste eticheta cu atentie.
2. Pune-ti o masca “peel-off”, care pe langa faptul ca face un peeling usor, stimuleaza si productia de colagen. Trebuie sa alegi ce fel de exfoliere vrei sa faci (gomaj sau peeling), nu este indicat sa le combini.
3. Indiferent ce produs exfoliant ai folosit, pune-ti imediat o masca hidratanta, hranitoare, cu argila, de fructe (in functie de tipul de ten). Masca o poti prepara singura in casa, sau o poti cumpara gata facuta, din magazine. Mie imi plac cele in pliculete de unica folosinta, care se gasesc in supermarketuri.
4. Scapa de cosurile/petele razlete cu ajutorul produselor “express”, care se aplica local. Acidul glycolic pus direct pe cos il face sa dispara in cateva zile, iar pentru petele de pigmentare, ideale sunt produsele care contin acid kojic, LHA, acid glycolic, acid salicylic. Se pare ca hydroquinona nu mai este un ingredient la moda, La Roche Posay are produse fara acest compus.
5. Triseaza cu ajutorul machiajului. Folosete un iluminator cu particule foarte fine care capteaza lumina, fara sa straluceasca. Aplica produsul dupa crema de hidratare si sub fondul de ten; fata iti va deveni pe loc mai luminoasa. Pentru un plus de prospetime, alege un blush crema. nu pudra, si aplica-l pe pometi.
6. Un par stralucitor iti poate schimba tot look-ul, deci ai grija ca cuticulele din firul de par sa fie bine hidratate. Culoarea proaspata (vopsitul, nuantatoarele) data pe par ii da imediat un aer ingrijit si fresh. Caldura din feon, placa, etc “cuminteste” imediat firele rebele, dar nu uita sa aplici produse de protectie inainte. Foloseste masti hidratante imediat dupa spalare, piaptana bine parul, apoi inveleste-l intr-un prosop cald si astepta minim 10 minute. Pentru a inchide cuticulele, schimba prosopul cald cu unul rece si mai astepta un pic. Abia apoi poti sa clatesti.
7. Nu uita de exfolierea corpului, nu trebuie sub nici o forma sa ai genunchi, coate, calcaie uscate. Da-ti apoi cu uleiuri parfumate, unturi de corp sau creme intens hidratante. Pentru petreceri, poti folosi pe decolteu, brate sau un spate (gol) o pudra aurie sau o crema cu particule usor stralucitoare.

 

08/09/2009

Ritualul MIRESEI

Autor: Dana Sota | Postat in Spa/Centre de beauty

ml5Asist de cateva luni bune la pregatirea unei nunti; lucru care la inceput e un motiv de bucurie, poate deveni foarte repede un motiv de mare stres (mai ales daca tii ca totul sa “treaca prin mana ta”). Tinerii miri ajung in pragul evenimentului cu nervii la pamant, obositi, frustrati, nervosi, impovarati de grijile si problemele aferente.. Aproape ca nici nu mai gusta din plin momentul. Om Shanti Spa a pregatit pentru miresele care vor sa se bucure de propria nunta un ritual special.
Cu toate ca eu nu voi fi mireasa prea curand :) , am incercat pentru voi!
Ela (terapeuta) ma astepta in camera special pregatita cu miresme si arome de portocala, scortisoara, menta, iasomie, lumanari si muzica in surdina. Ritualul incepe printr-o baie a picioarelor in lapte de magarita si uleiuri, in care Ela presarase petale de trandafir. Descopar pe fundul vasului pietre calde, puse special pentru activarea punctelor reflexe; imi plimb talpile pe ele pret de cateva minute si incep sa ma destind… Ma asez pe patul de masaj pentru exfolierea intregului corp, cu un scrub pe baza de miere, zahar,seminte de susan si ulei de lavanda, amestec care miroase ametitor de bine…Pielea mi-o simt moale si foarte fina, tocmai buna pentru masca de corp ce urmeaza a fi aplicata. Si ea contine aceleasi ingrediente ca scrubul, in plus portocala si scortisoara macinata foarte marunt. Combinatia miere-portocala nu este facuta intamplator, ea dainuie de sute de ani in medicina alternativa, iar puterea energizanta si tonifianta a florii de portocal este unanim recunoscuta. Ela imi aplica amestecul cald, apoi ma inveleste intr-o folie de plastic. Mierea, datorita concentratiei de vitamine, minerale, microelemente, acid folic, hraneste pielea, o catifeleaza si o detoxifica. Cat stau impachetata mi se face un mini-tratament facial, demachiere, gomaj tonifiere, masca. Caldura mastii si mainile Elei aproape m-au adormit…ma simt minunat. Alaturi mi se pregateste baia cu lapte de magarita, uleiuri aromate si miere, pe care Ela o orneaza cu flori albe, Am intrat in cada cu tot cu masca pe corp iar Ela mai toarna lapte peste mine, dintr-un vas ca un ulcior…Laptele de magarita e albicios transparent, nu alb ca cel de vaca si intreb despre propritatile lui. Aflu ca este extrem de bogat in calciu, fosfor si vitamine (mai ales Vitamina C), proteine, ceramide; ajuta la regenerare celulara si lupta impotriva ridurilor. Hmm, stia Cleopatra, ce stia!!!
Daca vi se pare ca am fost rasfatata pana acum, va inselati! Abia urmeaza masajul! Si nu orice fel de masaj, ci o combinatie intre manual si cel cu pietre calde. Mainile Elei sunt magice, pur si simplu nu reusesc sa-mi dau seama cum ii apar pietrele in mana; pietre incarcate de energie buna, simt asta in tot corpul, ce aluneca cu usurinta pe picioare, spate, brate datorita uleiuluil cu miere, scortisoara, flori de portocal, argan. Ela e desculta, cred ca vrea sa se simta conectata la Terra, sa se incarce si ea cu energie sau poate vrea doar sa nu deranjeze, sa nu faca zgomot…nu o aud, doar o simt. Caldura pietrelor imi detensioneaza toti muschii, sunt relaxata total.bridal-bouquets-1Ritualul se incheie cu un masaj facial cu crema de soia, pudra de orez si sake, apoi cu cel al scalpului…nu-mi vine sa ma ridic de pe pat, nici nu stiu cand au trecut aproape 3 ore…Un adevarat deliciu senzorial si tactil!
Daca urmeaza sa fii mireasa, nu-ti refuza acest rasfat, mergi la spa cu o zi inaintea nuntii; vei arata si te vei simti minunat! Sau fa cadou acest ritual pritenei tale care se marita; nu va fi un cadou ca oricare altul, si-l va aminti toata viata. Garantat!
Om Shanti Spa, Str. Aron Cotrus nr. 61A, sect. 1, tel: 0212321225 si 0723169007.