24/10/2011

Am primit foarte multe intrebari in ultimile zile si nu am apucat sa raspund la toate, mai sunt cam 20 care asteapta :) ! Promit sa ma ocup maine…
Daca ati tinut cont de regulile dl. Dr. Murad pe care vi le-am propus in ultimile saptamani, ar trebui deja sa aveti aproape un nou mod de trai. Astazi voi continua cu inca doi pasi care duc spre imbunatatirea generala a calitatii vietii.
7. Invata sa daruiesti! Poate parea ciudat acest indemn, dar gestul de a darui fara a astepta ceva inapoi, indiferent ca este vorba despre un dar de natura materiala sau emotionala, produce schimbari in organismul nostru la nivel celular. Dr Murad a facut ani de zile studii pe diversi subiecti, si iata la ce concluzii a ajuns!
Stresul Cultural in care traim cu totii astazi ne izoleaza de semenii nostri, chiar daca practic suntem conectati tot timpul la telefon, calculator; aceasta izolare duce la singuratate si depresii, iar cei care nu apartin unui grup de prieteni, care nu impartasesc emotii si nu fac schimb de energie cu alti oameni (care primesc si ofera permanet) au o mare problema: nivelul hidratarii este sub limitele normale, semnele imbatranirii sunt mult mai vizibile. Cei care primesc o “recompensa” sufletesca in urma un gest caritabil insa, au nivelul de stres mult mai scazut, trasaturile fetei sunt “indulcite”, fara riduri adanci, iar hidratarea interna este la cotele optime.
8. Iata ca in sfarsit dr Murad pune pe locul 8 RITUALUL ZILNIC DE INGRIJIRE. Tot din experienta, domnia sa a constatat ca majoritatea oamenilor nu folosesc in mod constant produse de skin care, si multi din cei care utilizeaza astfel de produse nu le folosesc pe cele corecte. Acest lucru duce la o accelerare a imbatranirii pielii sau, si mai rau, la distrugerea acesteia. Astfel, dr Murad recomanda ca un minim necesar: un produs de curatare, o crema de zi cu SPF, una de noapte si un produs exfoliant. Nu uitati, o piele sanatoasa reflecta o stare generala de bine!

 

22/06/2010

Noi marturii ColonHelp

Autor: Dana Sota | Postat in Testimoniale

Am primit noi marturii despre cura de detox cu ColonHelp, pe care am promis ca le postez. Prima este din partea Anisoarei, in varsta de 62 de ani, care mi-a scris urmatoarele:
” Avand probleme cu colesterolul, cu glicemia si cu permanente balonari, am decis sa urmez si eu aceasta cura, un pic susceptibila la inceput. M-am informat mai intai despre produs, apoi mi-am zis ca incerc, nu are ce rau sa-mi faca. Am tinut cu sfintenie acest program timp de trei luni (dar si acum mai consum cate o lingurita, doua in iaurt, dimineata), iar rezultatele in urma analizelor au fost remarcabile: atat colesterolul cat si glicemia erau scazute iar tensiunea, mai mica. In plus, dupa prima saptamana nu mai eram la fel de balonata iar in prima luna am slabit 4 kg, apoi cate 1 kg pe luna, deci in total aproape 6. Am remarcat de asemenea ca sunt mult mai energica, am chef de munca si in general, de viata. Sunt foarte multumita de acest produs, multumesc Danei pentru recomandare, iar acum l-am convins si pe sotul meu, Marin, sa inceapa o cura; ba chiar i-am povestit si fiului meu din Italia, care vrea sa-i trimit un pachet cu ColonHelp.”
A doua marturie este a Alinei, 38 de ani: “Am incercat si eu cura cu ColonHelp, la inceput din curiozitate (citisem si pe blogul Danei, apoi am aflat si din alte parti) dar si din dorinta de a slabi citeva kilograme. Am reusit sa slabesc 3 kg chiar din prima luna, apoi am stagnat, dar mai important, am invatat sa mananc sanatos, sa fiu atenta la ceea ce pun pe farfurie, fara sa ma mai grabesc si sa spun “lasa ca merge si asa”; de asemenea am invatat sa beau apa, nu prea eram obisnuita, si cred ca e o problema pentru multe femei, tranzitul intestinal mi s-a reglat si nu mai am tendinta sa mananc non-stop, ci doar atunci cand ma asez la masa. Nu mai simt nevoia sa mananc dulciuri, am mai multa energie iar somnul imi e mai linistit. I-am recomandat ColonHelp si mamei mele stiind ca are probleme cu digestia si nici dupa o luna de zile a observat cum o problema dermatologica se vindeca de la sine. Este un produs pe care il recomand tuturor, pentru detoxifiere sau pentru rezolvarea diferitelor afectiuni. Fara sa realizam, prin curatarea colonului, reglam si multe alte probleme de sanatate”

 

28/08/2009

splashing-waterDupa parerea mea, demachierea, respectiv curatarea fetei, este cel mai important prim pas pentru o piele sanatoasa, stralucitoare. Indiferent cat de tarziu mergi la culcare sau cat de dimineata te trezesti, nu trebuie sa “sari” sub nicio forma peste acest simplu gest. Doar pe o piele curata produsele de ingrijire (seruri, creme hidaratante) au efectul dorit, iar porii nu se mai incarca atat de repede. Iata ce trebuie sa stii:
1. Nu te spala cu sapun obisnuit; spalatul excesiv sau cu un sapun/gel de maini (corp) indeparteaza bariera lipidica naturala de protectie a pielii si poate duce la uscare, deshidratare si chiar iritatii cutanate.
2. Nu folosi apa fierbinte sau apa rece pe fata. Temperatura optima pentru ten este de 38-40 de grade, adica apa calduta.
3. Nu lasa spumantul de fata/demachiantul sa actioneze mai mult de 60 de secunde. Indeparteaza-l rapid cu apa sau cu o cotoneta de bumbac.
4. Profita de spalarea fetei si fa-ti un masaj in timp ce produsul de curatat sta pe fata. Masarea usoara duce la o circulatia sanguina crescuta, deci la o mai bina oxigenare a tenului. Miscarile trebuie sa fie ascendente, fara a apasa sau trage de piele.
5. Usuca fata cu un prosop moale prin miscari de tapotare, fara a freca. Daca aplici un produs hidratant imediat dupa curatare (fara a folosi toner), e mai bine sa il dai direct pe pielea umeda; va fi mai bine absorbit si efectul va fi crescut.
6. Evident, ca si restul produselor de ingrijire, si cel de curatare trebuie sa fie pentru tipul tau de ten. Daca suferi de acnee, cuperoza, sau piele foarte uscata, trebuie sa ai mare grija sa folsesti produse speciale.
Reteta mea : dimineata folosesc un spumant pentru ten mixt iar seara, mai intai demachiez bine fata cu un produs demachiant, apoi ma spal cu apa si acelasi spumant. Urmeaza lotiunea tonica…dar despre asta, in postul urmator…

 

18/05/2009

Cum Sa…beauty tips

Autor: Dana Sota | Postat in Cum sa... Beauty Tips

Primesc pe mail o multime de intrebari si de astazi le voi alege pe cele mai interesante pentru a le raspunde pe blog.
Corina ma intreba cum sa-si reimprospateze tenul pentru primavara (tenul ei fiind opac si lipsit de vitalitate dupa perioada de iarna)…
Presupunand ca este inca primavara, draga Corina, iti sugerez sa faci o cura de revitalizare, care are mai multi pasi:
1. Incepe prin a incerca sa bei mai multa apa si sa profiti de trufandalele din piete (consuma cat mai multe legume crude iar fructe, cu moderatie - ingrasa!)…Acest lucru este de fapt o curatenie interna si o detoxifiere a organismului.
2. Fa miscare, mergi pe jos, urca si coboara scari cand ai ocazia…miscarea de orice fel activeaza circulatia sanguina si limfatica.
3. Exfoliaza tenul de 2 ori pe saptamana cu produse speciale (mie imi place Microdermabrasion by dr Brandt) si aplica apoi masti cu fructe, pe care le poti pregati singura acasa (vei gasi multe retete de masti in cartea mea, “FRUMUSETEA SE INVATA”) house_calls_microface1
4. Fa o cura cu un ser revitalizant pentru fata cu ingredienti activi benefici (vitamina C, ceai verde, acizi de fructe) dimineata si seara, timp de 30 de zile (sunt cure care pot tine si 15 sau 21 de zile, citeste recomandarile de pe ambalaj).
5. Foloseste creme cu SPF minim 15, zilnic, iar cand mergi la plaja, cu SPF 25 sau mai mult.
In mod normal, cam in 10 zile, 2 saptamani, vei incepe sa vezi primele rezultate.

 

Fetelor, in primul rand va multumesc tuturor celor care mi-ati scris sau m-ati sunat pe 9 mai, am primit zeci de telefoane si zeci de mesaje, care mai de care mai frumoase si mai calde!
Anul acesta m-am gandit sa ma “sarbatoresc” intr-un mod inedit si dupa cum va scriam, am ales Cocor Spa din Neptun-Olimp; a fost o experienta care mi-a mers cu adevarat la suflet!!! Nu stiam la ce sa ma astept cand am plecat din Bucuresti, aflasem doar ca s-a deschis cel mai mare spa de la noi, pe o suprafata de 2600 mp, cu o investitie de milioane de euro.
Ei bine, acesta este primul spa adevarat pe care l-am vazut in Romania…si nici “pe afara” nu am vazut multe de acest nivel…Ce vreau sa spun ???
Spa-ul este intr-o cladire separata, nou construita, pe 3 nivele, dedicata doar tratamentelor si terapiilor …adica rasfatului total! Incepand de la atmosfera (lumina difuza, lumanari parfumate, muzica de relaxare, vorbit in soapta) si pana la terapeuti si produsele cu care se lucreaza (Thalgo, speciale pt spa-uri)…totul este pus la punct pana la detaliu. Elementele naturale, de pamant (lemn, pietre, bambus, flori, apa, etc) si designul fara cusur te odihnesc mental si senzorial de cum pasesti inauntru. Am incercat mai multe proceduri despre care o sa va povestesc pe larg in zilele urmatoare…dar sincer, nu as mai fi plecat de acolo!
Lacramioara, spa-manager, a fost o gazda minunata si pasionata de ceea ce face, iar amprenta ei se vede peste tot. Prezenta de dimineata pana seara, verifica permanent bunul mers al lucrurilor, sta de vorba cu clientii, le cere impresii si feedback pentru a fi mereu in acord cu dorintele lor. spa-cadaLa primul nivel este receptia si zona de wellness, unde poti beneficia de masaje orientale, tratamente senzoriale, tratamente cosmetice si thalasso. La nivelul 2 este zona de balneo/reabilitare, detox, slimming, antiaging si antistress; iar la 3, tot ce inseamna tratamente de hidroterapie (piscina, cascada cervicala, jacuzzi, inot contra curentului, hammam, sauna uscata, bio sauna cu arome, fantana de gheata si dusurile emotionale).
spa-vichyspa-piscina
Daca aveti nevoie de putin rasfat si relaxare, trebuie sa ajungeti neaparat aici, este locul ideal pentru asa ceva!