Archive for the 'Nutritie' Category
Dieta Cristinei (2)
Autor: Dana Sota | Postat in NutritieIata continuarea dietei Scarsdale:
” Joi
Pranz:
- doua oua de orice fel (a nu se folosi grasime la gatit);
- branza de vaca, fara grasime;
- rosii taiate sau inabusite, sau putina fasole;
- o felie de paine integrala toast;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina:
- pui inabusit sau la gratar (fara grasime si fara piele);
- cat mai mult spanac, ardei verde, fasole;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Vineri
Pranz:
- cateva felii asortate de branzeturi;
- spanac, cat vrei;
- o felie de paine integrala toast;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina:
- orice fel de peste;
- salata asortata din legume proaspete;
- o felie de paine integrala toast;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Sambata
Pranz:
- salata de fructe, cat vrei;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina:
- friptura de pui sau curcan la gratar;
- salata de rosii si salata verde;
- grapefruit;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Duminica
Pranz:
- carne de pui sau curcan la gratar (rece sau cald);
- rosii, morcovi, varza gatita, broccoli sau conopida;
- grapefruit;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina:
- carne de vitel fiarta, fara grasime;
- salata de telina, castraveti, salata verde, rosii (taiate sau gatite);
- varza de Bruxelles;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata)”
Urmeaza si maine ultima parte!
Dieta Cristinei (1)
Autor: Dana Sota | Postat in NutritieFetelor, voi intrerupe astazi “calatoria” prin lumea vitaminelor si mineralelor pentru ca am vrut sa postez raspunsul Cristinei aici, sa il vedeti toate, nu doar cele care citesc commenturile. Sunt sigura ca pentru multe dintre voi reteta ei este binevenita. Cristina a nascut de aproape 2 luni, iata ce propune ea:
“Eu sunt in ziua a 8 a de dieta, plus pastile de la oenobiol ca sa nu mai retin apa.
Programul Scarsdale de 14 zile:
Micul dejun valabil pentru fiecare zi a saptamanii:
- o jumatate de grapefruit; daca nu aveti la dispozitie, puteti inlocui cu o jumatate de cana de ananas taiat bucati sau o jumatate de mango, sau o felie potrivita de pepene galben;
- o felie de paine integrala, fara unt;
- cafea sau ceai fara zahar, lapte, frisca sau miere.
Nota:
- este recomandat sa gatiti mancarea cu diferite condimente, ierburi, ceapa, patrunjel;
- puteti folosi sare, sosuri usoare, ketchup, chili si mustar;
- nu sunt permise: graul, mazarea, cartofii, lintea;
- daca nu este indicata cantitatea unui aliment, el poate fi consumat in orice cantitate; - mananca atat cat sa te simti satula si nu umflata.
Luni
Pranz:
- felii de carne rece asortate la alegere: porc, pui, curcan;
- rosii taiate, fierte sau inabusite;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina:
- orice fel de peste sau fructe de mare;
- salata asortata din legume si verdeturi dupa preferinta;
- o felie de paine integrala toast;
- grapefruit;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Marti
Pranz:
- salata de fructe, orice combinatie de fructe;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina: - carne slaba la gratar;
- rosii, salata verde, telina, masline, varza de Bruxelles sau castraveti;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Miercuri
Pranz:
- salata de ton sau de somon cu ulei si lamaie;
- grapefruit sau pepene galben;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).
Cina:
- friptura de miel fara grasime; se poate inlocui cu peste, fructe de mare, pui sau curcan, sau proteine vegetale;
- salata de rosii, castraveti, telina si salata verde;
- cafea, ceai, apa (minerala, plata).”
Maine urmeaza partea a doua.
Vitamine si minerale pentru pielea ta (2)
Autor: Dana Sota | Postat in Nutritie, SanatateVitamina A joaca un rol esential pentru dezvoltarea sistemului osos, pentru calitatea pielii si pentru vedere. Daca vitamina A consumata din legume si fructe, precum si din produse de origine animala (ficat, rinichi, peste, oua, margarina) este suficienta, nu trebuie sa iei nici un fel de supliment. Ba mai mult decat atat, un aport crescut de vitamiana A (peste 600-1000 de unitati/zi) poate avea efecte secundare grave: piele care se descuameaza, care se usuca, oboseala, dureri de cap. De asemenea, lipsa vitaminei A are aceleasi efecte, de piele foarte uscata. Derivatii vitaminei A, cei mai importanti pentru piele sunt retinolul si carotenoizii.
In schimb, daca se aplica topic, pe piele, aceasta vitamina poate face cu adevart minuni si imbunatati vizibil calitatea pielii. Studii medicale arata o reducere vizibila a ridurilor, o vindecare a acneei, a psoriasisului doar prin folosirea acestei vitamine incorporate in cremele de ingrijire (cele mai eficiente produse pe baza de vitamina A sunt cele cu retinol).
Complexul de vitamine B este si el esential pentru piele, si cea mai importanta vitamina B este biotina, un nutrient care formeaza baza pielii, a unghiilor si a parului. Daca nu ai un aport corect din aceasta vitamina poti face diverse dermatite sau chiar sa se ajunga la caderea parului.
In mod normal organismul uman produce sufivienta biotina, iar principalele alimente care o contin sunt bananele, ouale, orezul.
Cremele care contin vitamina B, mai ales cele pe baza de niacina (un derivat al vitaminai B) sunt excelente pentru a hidrata celulele, a da stralucire tenului tern si a imbunatati starea tonusului pielii. De asemenea, ele au si efecte antiinflamatorii, deci sunt potrivite tenului sensibil.
Vitamine si minerale pentru pielea ta (1)
Autor: Dana Sota | Postat in Nutritie, SanatateExista nenumarate studii care arata importanta antioxidantilor in general, dar si a anumitor nutrienti specifici care duc la diferente majore in felul cum se simte si cum arata pielea ta. Expertul in nutritie si suplimente alimentare Marry Sullivan din USA, pune accentul pe cateva dintre vitaminele si mineralele care hranesc pielea si o fac sa arate mai tanara si mai sanatoasa.
Vitamina C este vedeta, cea mai importanta descoperire a dermatologilor in lupta pentru contracararea efectelor expunerii la soare, la poluare sau fum de tigara. Are puterea de a reduce stricaciunile cauzate de radicalii liberi si anume poate incetini ruperea fibrelor de colagen si elastina din structura pielii. Este clar ca aportul de vitamina C, atat din alimentatie cat si aplicata topic, prin produsele de ingrijire, poate incetini procesul de imbatranire cutanata. Consuma cat mai multe fructe (citrice), poti lua suplimente de 500 de unitati/zi si cauta creme cu acid L-ascorbic (derivat al vitaminei C), singurul in masura sa patrunda straturile pielii si sa aiba cu adevarat efect.
Vitamina E este si ea un antioxidant puternic care ajuta pielea sa lupte impotriva razelor solare. Un aport de 400 unitati de vitamina E zilnic, este demonstrat ca reduce semnificativ riscul aparitiei cancerului de piele (atentie persoanele cu ten alb!). Consuma migdale uscate, nesarate, avocado, ulei de masline, oua, mere, spanac rosii. Tot vitamina E ajuta la reducerea ridurilor iar cremele, lotiunile, serurile ce o contin sunt recomandate tenurilor uscate, cu potential de ridare ridicat.
Tips-uri nutritionale
Autor: Dana Sota | Postat in Nutritie
Si pentru ca tot vorbeam zilele trecute despre cearcane, mi-a picat in mana un articol al dr. nutritionist Keri Glassman, care te invata ce e bine sa mananci pentru a combate sau ameliora umbrele de sub ochi. Iata cateva sfaturi usor de urmat, care chiar iti stau la indemana.
Prima pe lista este vitamina K. care ajuta la vasoconstrictie iar ea se gaseste in avocado. kiwi si tot felul de frunze de salata. Pielea de sub ochi este foarte subtire (iar cu varsta se subtiaza si mai tare) de aceea trebuie permanent intarita cu vitamina A, pe care o vei gasi in morcovi, oua, pepene. Anemia poate accentua cearcanele, asa ca e bine sa adaugi fier in alimentatie, adica prune, spanac, nuci, fasole rosie; sarea trebuie redusa pentru ca agraveaza problemele deja existente si retentia de apa.
Tot in articolul despre care vorbesc erau date cateva tips-uri nutritionale pentru a avea o piele curata, fara cosuri. Evident ca nu alimentele in sine cauzeaza acneea, dar exista printre ele cateva de care e bine sa ne ferim:
- cafeina si produsele care o contin (cafea,ceai negru, ciocolata) actioneaza asupra hormonilor de stress, care la randul lor, produc eruptii cutanate
- carbohidratii (painea alba, pastele, orezul alb) urca indicele glicemic fara efort prea mare, iar acesta la randul lui produce sebum in exces; astefel porii se incarca si se blocheaza iar bacteriile raman in piele, ducand astfel la formarea cosurilor
- alimentele care produc aciditate pot “deranja” buna functionare a organismului (branzeturile, prajelile) ingreuneaza sistemul digestiv, toxinele ramanand in organism/piele
In schimb lipsa vitaminei B5 poate conduce la acnee, deci introdu in alimentatia ta mai multe legume si oua.
PS. Am ramas datoare cu cateva raspunsuri, le voi scrie aici pentru ca nu mai stiu exact unde mi-au fost puse intrebarile: dragele mele, nu am gasit in farmacii un alt supliment asemantor cu Oenobiol Eclat asa ca as “merge” pe un supliment antioxidant pur si simplu (de ex. cel cu zinc de la Pharma Nord) iar la Milano deocamdata nu am gasit nicio scoala de estetica dar mai caut …
7 alimente care ard grasimi
Autor: Dana Sota | Postat in Nutritie
De curand am gasit un studiu intr-o revista americana de specialitate, despre acele alimente care, consumate, au proprietatea de a topi grasimile din organism. Chiar daca poate suna a putina “vrajeala”, cercetatorii isi sustin cu tarie punctul de vedere: da, chiar exista aceste alimente si da, chiar te pot face sa slabesti. Fara sa-o mai lungesc, iata care sunt acestea :
1. MIGDALELE - au o concentratie mare de acid alfa-linolenic, ce accelereaza metabolismul grasimilor. Secretul consta in a manca nu mai mult de 12 bucati o data, altfel pot deveni o sursa calorica importanta, si in loc sa slbesti, te ingrasi. De preferat incerca-le pe cele crude, neprocesate.
2. Toate FRUCTELE DE PADURE (fragi, mure, zmeura) sunt pline de vitamina C; daca le consumi inainte de antrenamentul la sala, vei arde mai mult cu 30 % grasimi in timpul orei de sport.
3. SCORTISOARA - un sfert de lingurita pusa in cafea sau in lapte la micul dejun previne cresterea insulinei, si deci, previne stocarea grasimilor de catre organism.
4. MUSTARUL - condimentul principal din care este facut mustarul are capacitatea de a incetini cresterea tesutului adipos. Obisnuieste-te sa-l pui pe sandwich, pe friptura sau unde crezi ca se mai potriveste.
5. PORTOCALELE - un experiment ce a durat 14 ani a aratat ca femeile care consuma regulat portocale sau suc cu pulpa sunt mai slabe decat cele care nu consuma deloc acest fruct.
6. SEMINTELE DE SOIA - contin un ingredient care nu numai ca blocheaza absorbtia grasimilor dar distruge si depozitele existente. Americanii sunt sfatuiti sa le presare pe salata, cam jumatate de cana.
7. CARTOFII DULCI - au un continut mai mare de fibre decat cartofii obisnuiti, pastreaza un nivel constant al insulinei si se recomanda a fi pregatiti la cuptor (copti).
Eu mai stiam si de ardeiul iute, care grabeste metabolismul, dar americanii vad ca nu l-au inclus pe lista lor. Daca va place, eu zic sa-l consumati.
In concluzie, fetelor, acum stiti ce aveti de pus in farfurie !!!
Suplimente alimentare
Autor: Dana Sota | Postat in Nutritie, Tried & Tested
Cu mare bucurie am descoperit de curand si la noi in farmacii acesta marca frantuzeasca de suplimente alimentare. Iau suplimente de multi ani, am inceput cu Centrum, un supliment zilnic indispensabil din punctul meu de vedere. Desi incerc sa ma hranesc corect, stiu foarte bine ca nu aduc organismului meu tot aportul de vitamine si minerale de care are nevoie. Multe femei se tem de suplimente pentru ca “fac foame”…ceea ce NU se intampla insa cu Centrum. De ceva timp insa am trecut pe altfel de suplimente, pentru piele, anti-aging sau cu efect de drenaj/tonifiere al intregului corp.Pe toate mi le aduceam de afara, cand plecam din tara. Oenobiol are insa o gama foarte larga de astfel de produse, practic gasesti un supliment pentru fiecare problema in parte. Sa numesc cateva : pentru corp (gama Minceur de remodelare, drenare, diet, etc), pentru par (anti-cadere, de volum, fortifiante), pentru piele (anti-age, purifiante, hidratente), solare sau detoxifiante.
Nu stiu daca la noi s-au adus toate produsele, dar cu siguranta vei gasi ceva care sa ti se potriveasca. Fa o cura de macar 3 luni, pentru ca efectele sa fie cu adevarat vizibile.
Cura cu vitamine
Autor: Dana Sota | Postat in Nutritie
Ai citit/auzit de nenumarate ori cat de benefice sunt legumele si fructele in alimentatia noastra zilnica, cum poti avea o dieta echilibrata si un corp sanatos bazandu-te pe aceste daruri ale naturii. Dar stiai ca iti poti imbunatati calitatea pielii consumand anumite produse?
Pentru un tonus bun al pielii foarte importanta este hidratarea; apa ne “spala” organismul de toxine, ajuta la o mai buna digestie, te face sa iti simti stomacul plin si in plus, bonus, are 0 calorii.
Alimentul “vedeta” insa este pestele, sub orice forma…(somonul, macroul, tonul, sardinele, fructele de mare); bogat in acizi grasi (esentiali pentru a avea/pastra pielea tanara) omega 3 si minerale, pestele este delicios pregatit la gratar sau la cuptor, si evident, are putine calorii.
Legumele proaspete (prin fierbere/procesare isi pierd proprietatile) sunt recomandate în orice cantitate, si ele având un indice caloric mic, fiind o excelenta sursa de fibre, vitamine si apa.
Tomatele rosii au un continut mare de licopen, un puternic antioxidant, iar cele galbene si portocalii contin carotenoizi (asa cum bine preciza Cristina). Pentru salata, o lingurita de ulei de masline este obligatorie – da fermitate si catifeleaza tenul.
Morcovii contin betacaroten (transformat în organism în vitamina A), factor important în mentinerea tineretii pielii, cu rol de protectie, dar si de regenerare (cremele cu retinol ajuta la refacerea fibrelor de colagen).
Surprinzator, am aflat si ca patrunjelul este cea mai bogata sursa de vitamina C, mai bogata decât citricele.
Iaurtul cu bifidus sau brânza de vaci degresata sunt importante pentru aportul de calciu si datorita faptului ca vitaminele A, D si E se absorb în organism doar în prezenta grasimii.
O sursa bogata în vitamina E, antioxidanta si cu efecte împotriva îmbatrânirii sunt cerealele si semintele (alune, nuci, migdale, seminte, masline). La fel si avocado, cu un indice caloric mare, deci trebuie consumat cu grija.
Dar fructelele? Pe langa vitamine/minerale contin si zahar, iar zaharul (dupa cum v-am mai spus) produce procese oxidative în organism si, deci, duce la îmbatrânire celulara. Merele, strugurii (contin resveratrol, puternic anti-oxidant), banane (pentru potasiu), grapefruit (vitamina C), etc..toate trebuie consumate, dar cu moderatie.
Daca vrei poti aplica sub forma de masti, direct pe piele legumele, fructele, iaurtul, oul; se paseaza si se fac piureuri in tot felul de combinatii, pentru diferite tipuri de ten.
Zaharul- inamicul numarul 1 al siluetei si al pielii
Autor: Dana Sota | Postat in Nutritie
Nu mai trebuie sa-ti spun ca “suntem ceea ce mancam”, pentru ca asta stii deja. Absolut toate alimentele pe care le consumam isi pun amprenta pe interiorul nostru sau pe exterior, adica pe piele. Majoritatea hranei produce glucoza, un combustibil vital pentru buna functionare a celulelor. In acelasi timp, glucoza determina distrugerea fibrelor de colagen si elastina, lasand pielea vulnerabila, cauzand riduri si pierdera elasticitatii. Vorbind strict despre zahar, studiile arata ca acest aliment este singurul de care organismul uman nu are nevoie pentru a functioma corect, deoarece nu are absolut nici un aport (decat cel caloric, evident).
Fenomenul de glicatie care se produce in urma consumului de dulciuri (inclusiv fructe foarte dulci sau sucuri) poate altera serios calitatea pielii; moleculele de zahar din sange se lipesc de fibrele de proteine sanatoase, modificandu-le forma si proprietatile.
Pe scurt, daca credeai ca zaharul trebuie evitat doar pentru a-ti pastra silueta, iata un motiv in plus pentru a renunta la el.
Citeste mai mult despre cum influenteza alimentatia calitatea pielii in cartea mea, “Frumusetea se invata” unde gasesti toate informatiile despre alimentele “bune” si “rele”. Ai grija sa fie din cel de-al 2 lea tiraj, cu cele doua capitole in plus. Sau mai bine comand-o direct de pe net, unde are si discount
Pepenele verde - fructul verii
Autor: Dana Sota | Postat in Nutritie
..si fructul meu preferat in acest anotimp calduros. Ce poate fi mai delicios, cand afara sunt peste 30 de grade, decat un pepene rece, proaspat scos de la frigider??? Pe langa efectele diuretice si de detoxifiere biencunoscute datorita continutului mare de apa (peste 90%), pepenele verde are si un mare continut de licopen. Licopenul este un antioxidant foarte puternic care se gaseste in legumele/fructele de culoare rosie (in special in pepene si rosii), care previne formarea ridurilor si iti face pielea foarte fina! (asta pe langa alte beneficii aduse sanatatii). Daca vrei sa te folosesti din plin de o felie de pepene, pastreza si sucul care ramane dupa ce ai consumat miezul. Fa-ti din el o masca cu efect de curatare si catifelare a pielii, aplicand comprese imbibate bine in suc si tine-le pe fata timp de 15 minute. Clateste apoi cu apa, nu foarte rece. Masca iti va da luminozitate si iti va uniformiza tenul.
Daca vrei sa faci si o cura cu pepene, consuma-l timp de 21 de zile la micul dejun, pe stomacul gol. Apoi nu mai manca nimic 4 ore, pepenele se digera cu usurinta singur, nu in combinatie cu alte alimente. Vei avea, pe langa un ten splendid, si cateva kilograme in minus.






