Archive for the 'Dermato' Category
Dermatita atopica a sugarului (2)
Autor: Dana Sota | Postat in Dermato“Tratamentul acestei boli se face pe mai multe planuri si este determinat de aspectul clinic, adica de gravitatea simptomelor si numai impreuna cu medicul dermatolog.
Este foarta importanta colaborarea intre medici si parinti pentru ca succesul tratamentului depinde de foarte multi factori si acesta trebuie sa fie individualizat.
Tratamentul incepe de la igiena zilnica, care nu are voie sa contina sapunuri alcaline iar apoi pielea trebuie hidratata corespunzator; se continua cu un tratament local sau sistemic in cazuri mai grave, sau cu tratamente imunomodulatoare si climaterapie (schimbare abrupta de clima, intr-o zona cu clima dura pentru 2-4 saptamani /an). Dieta nu este de regula una restrictiva insa in cazul in care exista o sensibilitate la anumite produse aceste se vor evita.
Ca masuri generale pentru atopie, aerul in camere nu trebuie sa fie prea uscat, ci sa existe o umiditate de minim 55%, se evita pastrarea animalelor de casa si a unor plante plante precum ficusul (potential alergen foarte crescut) si nu se vor purta haine de lana in contact direct cu pielea ci sunt recomandate haine de bumbac. Se va evita de asemenea contactul cu membrii ai familiei care tocmai au dezvoltat un herpes, din cauza pericolului de a dezvolta o eczema herpetica.”
Dermatita atopica a sugarului
Autor: Dana Sota | Postat in DermatoMulte dintre voi au fost interesate de dermatita atopica, iar dl.dr.Pop promisese sa revina asupra subiectului. Iata ca astazi dansul detaliaza aceasta tema si evident, asteapta intrebarile voastre.
” Cand vorbim despre dermatita atopica in general, vorbim despre o boala de piele inflamatorie, cronica sau cronic recidivanta, caracterizata prin prurit (mancarimi), adesea insotita de alte suferinte ale sindromului atopic, precum rinita alergica, rinoconjunctivita sau astmul alergic. Manifestarile si amploarea acestei boli difera in functie de varsta pacientului.
Dermatita atopica a sugarului, cu manifestari care incep de regula din luna a 3-a, debuteaza cu eriteme (roseata), papule sau vezicule, in general pe obraji si pe scalp. Acestea sunt foarte pruriginoase si se transforma rapid in in modificari crustoase. Deoarece aceste modificari se produc adesea in perioada in care se diversifica hrana si se introduce laptele de vaca, s-a presupus ca laptele de vaca genereaza o manifestare alergica cutanata, si aceste cruste au fost denumite ”crusta lactea”; dar si pentru ca uneori au un aspect de lapte ars sau care a dat in foc. Manifestarile pot afecta treptat si fara nici o predilectie, fata, trunchiul si extremitatile. De multe ori ramane mai putin afecata ”zona scutecelor”. In perioada in care bebelusii incep sa mearga de-a busilea, pot aparea eczeme si in zona genuchilor iar mancarimile sunt extrem de dernajante. Pericolul mare in aceasta perioada este dat de posibile infectii secundare (impetiginizare). Manifestarile pot persista sau pot avea un caracter recidivant pana in jurul varstei de 2 ani cand isi pierd forma exudativa si in 50% din cazuri apare o remisiune completa.
Diagnosticul nu pune de regula probleme dar trebuie diferentiata dermatita atopica de o dermatita seboreica a noului nascut sau dermatita de contact. In circa 80% din cazuri este insa vorba despre dermatita atopica, dermatita seboreica apare in aceasta perioada mai ales in zonele intertriginoase, insotita uneori de o infectie cu candida. Anamneza este foarte importanta intrucat, daca unul sau ambii parinti sufera de o boala de tip ”alergic” probabilitatea ca nou nascutul sa dezvolte o astfel de suferinta este de peste 60% ”
Maine voi reveni cu restul materialului.
Completari
Autor: Dana Sota | Postat in DermatoDr.Pop vine cu completari:
“Pentru ca au existat mai multe intrebari in acest sens as dori sa fac unele precizari referitoare la costul unui astfel de tratament.
Exista foarte multe tipuri de aparate cu lumina intens pulsata si multi medici/cosmeticieni care ofera tratamente cu IPL, de aceea trebuie sa stim exact cui ne adresam si mai ales ce rezultate sa asteptam (pentru ca nu toate IPL-irile au acelasi efect).
Pretul ar trebui intotdeauna sa reflecte pretul aparatului (avand in vedere ca exista aparate care costa 20.000 EUR si aparate care costa 120.000 EUR) si pregatirea celui care face tratamentul (exista personal pregatit la un workshop de weekend si personal care a urmat cursuri si pregatiri de-a lungul a ani de zile), daca nu se intampla asa trebuie sa fim precauti cand optam pentru un astfel de tratament.
Pretul mediu variaza intre 200-400 EUR/sedinta cu IPL, sau IPL combinat cu Skinceuticals. Exista uneori preturi pentru un pachet de tratamente, intrucat este vorba de un tratament care se face in cel putin 3 sedinte iar in cazul acesta preturile pot fi ceva mai scazute!”
Rejuvenare faciala cu IPL si SkinCeuticals
Autor: Dana Sota | Postat in DermatoDr. Pop ne propune astazi un nou subiect, rejuvenarea faciala.
“Fotorejuvenarea, radiofrecventa sau un peeling cu BHA (betahidroxiacizi precum acidul salicilic) sunt doar cateva dintre tratamentele pentru intinerirea tenului care pot fi facute si vara fara reactii adverse.
Leziuni precum hiperpigmentari sau vase de sange dilatate si riduri fine la nivelul fe?ei, gatului, decolteului sau mainilor, care sunt rezultatul expunerii pielii in mod repetat la radiatiile ultraviolete, pot fi tratate in mod impresionant prin terapia cu lumina intens pulsata (IPL).
Acest tip de tratament poate fi facut si in perioada verii, cu conditia sa ne protejam cat mai eficient impotriva actiunii razelor solare. Pentru a putea face acest lucru, putem combina aceste tratamente cu succes, cu un tratament antioxidant si protectie solara, reusind astfel sa ne protejam in proportie de 96% impotriva efectelor nocive ale soarelui. Un astfel de tratament decurge in felul urmator:
Fata este demachiata si curatita cu un cleanser cat se poate de bland.
Imediat dupa curatire urmeaza tratamentul cu lumina intens pulsata, dupa care se aplica un ser hidratant cu vitamina B5 care este absorbit cu usurinta si un ser antioxidant de la Skinceuticals care calmeaza pielea si ii asigura acesteia un rezervor de substante ce vor actiona impotriva formarii radicalilor liberi dar cel mai important este faptul ca actioneaza impotriva tulburarilor de pigmentare.
Urmeaza o masca hidratanta pentru cateva minute, dupa care se va aplica un tratament antioxidant pentru buze daca este cazul.
La final se aplica o crema de protectie solara care trebuie folosita consecvent pentru ca 10 zile post-tratament.
Evident ca tratamentul se face in mai multe sedine, la intervale de ca. 4-6 saptamani, iar rezultatele sunt mai mult decat satisfacatoare.”
Dr.Pop despre soare (3)
Autor: Dana Sota | Postat in Dermato“O problema mai delicata, care poate fi tratata intr-un capitol separat dar strans legata de factori cauzali precum radiatia ultravioleta sau mediul inconjurator dar si al factorilor genetici, sunt cancerele de piele.
In momentul in care ADN-ul, adica acele molecule care codifica informatia genetica in celule, se modifica iar organismul nu il mai poate repara si celulele cresc, iar apoi se divid necontrolabil, se formeaza un carcinom. Cand acest lucru se intimpli in piele, se dezvolta un cancer de piele. ??Cel mai frecvent apare asa numitul carcinom bazocelular iar apoi cel spinocelular dar cel mai agresiv ?i letal este melanomul. Acesta, nedepistat si neoperat la timp, poate omora un pacient in 6 luni! ?Melanomul se numeste asa pentru ca se formeaza din melanocite, celulele care dau culoarea pielii. Acesta metastazeaza foarte rapid in sistemul limfatic si in organele interne iar cei mai periclitati pacienti sunt cei cu pielea deschisa la culoare. Odata ce acesta se raspandeste in organism exista sanse minime de supravietuire. Prin detectarea din timp a acestuia sau a unor alunite ce se pot transforma in melanom si excizia chirurgicala a acestora prin asa numita CHIRURGIE CONTROLATA MICROGRAFIC (sau chirurgie MOHS), care presupune o analiza microscopica imediata a marginilor tumorale, rata de reusita a tratamentului pentru un melanom operat la timp, este de 95% !
Cum putem preveni insa foarte usor transformarea maligna a alunitelor? Prin controale dermatologice la intervale de timp regulate: 6 luni-1 an, cand medicul dermatolog va face in cazul ideal o dermatoscopie digitala si va determina o harta a tuturor alunitelor iar programe specializate de analiza vor incadra alunitele analizate intr-un interval de risc. Avand toate aceste date, medicul dermatolog va hotara ce alunite vor fi controlate in ritm regulat si care vor fi excizate.
De retinut este faptul ca orice modificari aparute la nivelul pielii dar mai ales la nivelul alunitelor preexistente sau aparitia unor alunite noi sunt un motiv foarte serios pentru o vizita la dermatolog!”
Dr.Pop despre soare (2)
Autor: Dana Sota | Postat in Dermato“Cum spuneam, protectia solara este primul instrument pentru mentinerea unei pieli sanatoase, insa studiile arata ca aceasta anihileaza doar cairca 55% din radicalii liberi.
Al doilea instrument il constituie antioxidantii. Organismul nostru foloseste in mod natural antioxidanti pentru a neutraliza radicalii liberi iar orice sursa de antioxidanti trebuie exploatata pentru a proteja pielea, insa si acestia trebuie sa fie prezentati intr-o formula adecvata pentru a fi eficienti. Aici vorbim despre vitamina C, in unica forma in care poate fi folosita de organism: acidul L-ascorbic, vitamina E (alfa tocopherol) sau antioxidantii din plante: PHLORETINUL- cea mai noua descoperire in domeniul antioxidantilor, cu proprietati anticancerigene, antiinflamatoare si care regleaza pigmentarea la suprafata pielii; ACIDUL FERULIC-care, printre altele, e un antiinflamator foarte bun, absoarbe radiatia UV- fiind singur folosit ca masura de protectie solara in Japonia; silimarina, ceaiul verde, isoflavone din soia etc.
Am detectat problemele: mediul, radiatia UV, radicalii liberi, apoi am vorbit despre masurile preventive: protectia UV si antioxidantii, iar acum este momentul sa vorbim despre masuri corective sau tratamente pe care un medic dermatolog le va recomanda cand apar tulburari de pigmentare, riduri fine sau adanci, elastoza (piele lasata), uneori acnee iar in cel mai neplacut caz tumori cutanate benigne sau maligne.
Evident ca exista o multitudine de proceduri invazive sau non invazive, care se vor adapta intotdeauna pentru a gasi cea mai buna solutie de tratament.
Dintre cele non invazive dermatologul va putea oferi solutii medicamentoase, tratamente locale medicale sau “over the counter” pentru acnee, vitamina A, acizi exfolianti (alfa hidroxi) si peelinguri chimice pentru a indeparta celulele moarte ale pielii, agenti chimici sau naturali-din plante pentru a indeparta tulburarile de pigmentare, si emulsii hidratante pentru pielea uscata/elastoza.
Procedurile invasive, in functie de gradul de invazivitate, se pot adresa atat tulburarilor de pigmentare cat si ridurilor si a lipsei de fermitate, iar aici enumeram: toxina botulinica, fillere, microdermabraziunea, laser skin resurfacing etc; dar impreuna cu aceste masuri corectoare trebuie inceput sau continuat si tratamentul preventiv sau de hidratare corespunzator.”
Dr.Pop despre soare (1)
Autor: Dana Sota | Postat in Dermato
“Cei mai mari dusmani ai pielii noastre sunt pe de-o parte factorii de mediu precum fumatul, radiatia ultravioleta, o dieta necorespunzatoare, stilul de viata neadecvat, poluarea atomosferica, care duc la formarea radicalilor liberi in piele. Dintre toti acestia, cele mai periculoase sunt razele UV, care prin actiunea lor in profunzime distrug colagenul, diminueaza elasticitatea pielii, determina tulburari de pigmentare inducand in acest fel asa numitul proces de fotoimbatranire. De aici incep sa apara ridurile fine care apoi se agraveaza, hiperpigmentari difuze si cel mai tragic, precancerozele sau chiar unele cancere de piele precum Melanomul Malign, carcinomul Bazocelular sau cel Spinocelular.
Trebuie sa avem intotdeauna in vedere ca exista o serie de masuri de preventie de care trebuie sa ne folosim precum protectia solara si antioxidantii, alaturi de vizitele regulate (cel putin o data pe an) la dermatolog. Iar pentru repararea pielii exista de asemenea o serie intreaga de produse corectoare alaturi de procedurile care se pot face intr-o clinica dermatologica.
Protectia impotriva radiatiei UV
Este foarte important sa stim ca ultravioletele de tip A sunt principalul vinovat in procesul de imbatranire al pielii iar ultravioletele de tip B sunt responsabile pentru arsurile solare. UVA le intalnim de-a lungul intregului an si acestea pot penetra prin nori, sticla, apa, zapada iar in piele patrund de 30-40 de ori mai adanc decat UVB.
Evident ca pentru a ne proteja de aceasta agresiune avem nevoie de un program adecva: in primul rand ne vom alege creme de protectie solara de calitate cu un spectru de actiune larg impotriva UVA/UVB. In continuare este de asemenea important un tratament local cu antioxidanti pentru a anula efectele UVA in profunzime. Vom renunta la fumat iar pe cat posibil, implementam o dieta corespunzatoare si evitam expunerea indelungata la factori poluanti.
Desi protectia impotriva radiatiei solare este cea mai importanta masura, foarte multa lume nu stie nici acum ca SPF se refera doar la ultravioletele de tip B. SPF este factorul care ne indica cat timp o piele protejata poate fi expusa radiatiei UVB fara ca aceasta sa dezvolte arsuri. Nici cantitatea maxima de protectie solara nu ofera 100% protectie, iar majoritatea cremelor nu au o protectie adecvata impotriva UVA.
Alegerea cremelor de protectie poate fi uneori grea avand in vedere ca protectia chimica poate fi eficienta in absorbtia UVB dar poate cauza uneori iritatia pielii. Pe de alta parte protectia fizica (de exemplu cu titanium dioxid) este foarte sigura si nu irita pielea dar produsul poate fi pastos si foarte greu de aplicat. De aceea e important sa gasim o formula buna, care sa imbine perfect cele 2 tipuri de protectie pentru a profita de un produs sigur si de o solutie eleganta dpdv cosmetic si practic.”
Un nou specialist pentru voi!
Autor: Dana Sota | Postat in DermatoGandindu-ma azi la ce facem noi aici, la subiectele abordate si temele de beauty sucite si rasucite pe toate partile, si ce se intampla in jurul nostru (nu, nu o voi da nici in politica, nici in social dar la asta ma refer) mi s-ar parea mai potrivit ca blogul sa se cheme in loc de “Frumusetea se invata”, “Tara arde si baba se piaptana”… un nume mai potrivit si foarte actual, din pacate. Ce parere aveti? Sau il putem pune ca subtitlu… Hm, umor negru!
Anyway, nu vreau sa fac acum filozofii, dar era o idee … Intorcandu-ma la interesele noastre care pot parea frivole in context, vreau sa va aduc aici un nou specialist, dr. Sebastian Pop, pe care l-am cunoscut acum ceva vreme si deja vi l-am recomandat cu diverse ocazii. Dupa cateva proceduri incercate la dansul in cabinet, mi-a captat atentia si increderea, de aceea vi-l recomand cu caldura, pentru rezolvarea multor inestetisme dar si problemelor dermatologice.
De astazi, dr.Pop va avea o rubrica intitulata “Dermato” unde va trata tot felul de teme legate de sanatatea si frumusetea pielii si va raspunde intrebarilor voastre de specialitate. 
In cateva cuvinte, ii voi face o scurta prezentare: dupa terminarea Facultaii de Medicina si Farmacie, dr. Pop a plecat in Germania si a lucrat ca sef al sectiei de dermatologie in cadrul Clinicii private de dermatologie, Chirurgie plastica si estetica JungbrunnenKlinik din Bonn; a participat la numeroase cursuri de tratemnet cu laserul si IPL, avand diploma de Expert in preventia prin tratament laser; a participat la mii de interventii dermatochirurgicale timp de 6 ani, este expert si trainer in tratamentul neurodermitei si dermatitei atopice. Din 2006 este membru al societatii Internationale de Chirurgie dermatologica, iar din 2008 s-a hotarat sa revina in Romania pentru a lucra in propriul cabinet, pastrand standardele si calitatea muncii cu care a fost obisnuit de-a lungul anilor petrecuti in strainatate. Dupa cum vedeti, dr.Pop este un ‘asset” pentru blog, ma bucur ca este aici si sunt convinsa ca va vor fi de mare ajutor sfaturile si articolele sale.



